George Culda, unul dintre fondatorii firmei, a lucrat peste 20 de ani în domeniul publicităţii şi radioului, turismului de afaceri şi motivaţional. Combinând experienţa sa în marketing, creaţie publicitară şi comunicare cu pasiunea sa veche pentru biciclete, în anul 2008 a lansat Veloteca – un magazin specializat pentru biciclete, care de aproape 10 ani este asociat cu creşterea pieţei de biciclete în România şi dezvoltarea fenomenului ‘velo’ în ţara noastră. După cum am aflat, în anul 2000 el şi-a cumpărat primul ‘mountain bike’ Merida, marca sa de suflet. Nu mai pedalase de aproape 17 ani! Îşi dorea foarte mult să devină “reprezentanţa Merida în România, ocupându-se de imaginea acestei mărci” pentru care visa tot felul de campanii şi strategii. Dar nu a fost să fie doar atât, a ajuns mai mult! Veloteca este deja de ani de zile principalul vânzător al mărcii Merida în România.
Apariţia şi evoluţia magazinului Veloteca
“In 2004 am avut dorinţa să mă implic cum nu o mai făcuse nimeni până atunci în dezvoltarea culturii bicicletei şi am pus bazele asociatiei “BateŞaua să Priceapă Iapa” (batesaua.ro), iar in 2007 am înfiinţat Federaţia Bicicliştilor din România (biciclisti.ro) şi eram conştient că prin toate campaniile educative şi evenimentele militante dezvoltam de fapt o piaţă la nivel naţional”, îşi aminteste Geo Culda (a.k.a. Geo Ratonul @ Radio Nova 22, undeva prin 1992…). “Asa mi-a venit ideea de a face un magazin de biciclete, care să dovedească reticenţilor că bicicleta este un mijloc de deplasare inteligent, sofisticat, elegant, provocator, şi totuşi eficient financiar, deloc conceput pentru oameni săraci!”
Împreună cu doi prieteni ai săi, Cristi Schneider (specialist in management, eCommerce şi marketing) si Alexandru Delcea (specialist în reparaţii şi tuning de biciclete), a reuşit, muncind noapte şi zi pentru a creşte Veloteca timp de aproape 10 ani, având acum ca obiectiv major atingerea plafonului de business de un milion de euro pe an, la finele primilor 10 ani din viaţa firmei Veloteca (mai precis, la sfârşitul anului 2018)!
Au avut iniţial în plan vânzarea bicicletelor pliabile, ideale pentru deplasările urbane. La sfârşitul anului de început, Veloteca avea deja şi un magazin fizic, unde clienţii puteau testa bicicletele. “Bicicletele (şi mai ales pliabilele) nu convingeau încă decât după teste practice, dar deja aveam argumentaţia pregatita”, îşi aminteşte Culda.
Investiţia iniţială a fost mare, mai mult din punct de vedere al timpului şi al curajului şi mai puţin la nivel financiar, piaţa de atunci fiind destul de mică şi neavând nevoie de stocuri prea mari. “Acum Veloteca are stocuri permanente de sute de biciclete în depozite, nu mai vorbesc de echipamente şi accesorii. În plus, e vorba de chirie, salarii, site şi multă, foarte multă publicitate”, susţine Directorul de Marketing Veloteca.
Educarea pieţei – o provocare inovatoare din partea Veloteca
Educarea clienţilor a fost o provocare destul de mare pentru Veloteca. Dacă în zilele noastre bicicletele sunt acceptate ca alternativă la maşină sau la transportul public, în anul 2008 bucureştenii aveau reticenţe mari în a folosi vehicule pe două roţi pentru deplasarea zilnică. “Am atras clienţi din categoria celor care preferă calitatea şi ne-am descurcat bine, prin selecţia de mărci şi modele pe care o adaptăm mereu. Am prestat până în prezent ca retailer, nu ca importator sau distribuitor. În Bucureşti erau deja vreo cinci magazine specializate de biciclete şi niciun hypermarket. Dar piaţa era ‘extravirgină’ ca uleiul de măsline…, fără vreo segmentare specifică sau poziţionare distinctă. Noi am fost primii care am oferit biciclete pliabile, de oraş, apoi de trekking, apoi cursiere, apoi ciclocross-uri. În fiecare an aduceam ceva nou pe piaţă, cu toată comunicarea publicitar-educativă de rigoare”, explică George Culda.
Astfel, Veloteca s-a diferenţiat pe piaţa românească de biciclete prin oferirea unei colecţii mari de mărci şi modele. “Majoritatea celorlalte firme distribuiau direct una sau două mărci, cu exclusivitate, iar oferta era subiectivă. În al doilea rând, sediul ales a fost într-o vilă, care îi face pe clienţii noştri să simtă confortul şi calitatea unui spaţiu nobiliar, o atmosferă mai elegantă. Curte, etaje, scări de lemn, acvarii şi tufe de trandafiri, terasă şi cafea la ibric după prânz”, spune Culda. Ca diversitate de marci, Veloteca vinde din 2011 Merida, pentru care e dealer numarul 1 în România, dar şi Cannondale, Corratec, Cross, Dahon, Sprint, Omega, Adriatica si, mai nou, Sunn, una dintre surprizele pentru noul sezon. “Bicicletele Sunn sunt o revelaţie pentru noi…” spune exaltat Geo Culda, “… deoarece sunt modele de elită, cu echipări excepţionale, asamblate în Franţa si cu preţuri extrem de competitive!”