Magazinele Enel municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu vor fi închise marți și miercuri, 30 noiembrie și 1 decembrie, zile libere legale, iar serviciul de call center va fi disponibil numai pentru transmiterea indexului.
În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit:
De luni până vineri, programul de funcţionare este de la ora 9 la ora 17 în municipiul Bucureşti şi de la ora 8 la ora 16 în judeţele Ilfov şi Giurgiu.
Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online.
Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.
Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.
Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021 9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040372436436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8:00 – 20:00; Sâmbătă: 8:00 – 13:00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.
Mai mult, clienții pot alege să utilizeze aplicația MyEnel, care poate fi activată cu ușurință fie online, pe my.enel.ro, fie prin descărcarea aplicației pentru telefonul mobil în mod gratuit, de pe App Store sau Google Play. Prin intermediul acesteia, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale, își pot înregistra indexul sau verifica balanța de plată. De asemenea, în aplicația MyEnel, în secțiunea Contractare Rapidă, sunt disponibile ofertele comerciale, astfel că atât clienții existenți, cât și cei potențiali au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale.
În cazul în care clienții doresc în continuare să efectueze plata în numerar, este recomandată utilizarea automatelor de plată de tip self-pay, amplasate în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland, precum și în magazinele alimentare.
Alte variante pentru achitarea facturii mai sunt: ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau transfer bancar. Detalii despre partenerii bancari și comerciali ai Enel se regăsesc pe factura de energie electrică, precum și aici.