Unul dintre cei mai puternici concurenți de la Ferma Vedetelor, Ionuț Iftimoaie, și-a ales adversarul la duel: Augustin Viziru. Ziua s-a desfășurat într-o notă mai puțin tensionată, fiind presărată cu glume și resemnare.
Ferma Vedetelor a fost urmărită, în intervalul de difuzare 20:31 – 21:32, de peste 1.8 milioane de români, iar în minutul de aur, de la 21:31, aproximativ 2.6 milioane de persoane priveau peripețiile fermierilor. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a condus topul audiențelor cu 9.9 puncte de rating și 23.7% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a obținut 5.3 puncte de rating și 12.8% share.
Dan, Vica, Cristina și Dima au profitat de vremea bună pentru a ieși în pădure și a-și face exercițiile de înviorare în aer liber. În acest timp, discuțiile despre strategie au continuat între Ionuț și Augustin: „Dacă îl iei pe Dan, îți dublezi șansele!”.
Lupta pentru câștigarea momentului de libertate a continuat. Nea Rață le-a adus ultima provocare. La prima sarcină, s-au împărțit, din nou, în două echipe și au ales un reprezentant, care a fost nevoit să mulgă 100 de mililitri de lapte. Ionuț a reușit să termine primul și să conducă echipa către a doua probă, unde fiecare coechipier a trebuit să spargă o buturugă în patru. Echipa formată din Ionuț, Vica și Augustin a reușit să câștige toate probele și să obțină ultimul indiciu, care i-a trimis direct la poartă. Acolo, toți fermierii s-au aliniat și au alergat către libertate. Cel care a reușit să găsească simbolul câștigător în săculeții suspendați din pădure a fost Dan. Surpriza a fost că momentul de libertate trebuie să fie împărtășit cu o colegă, iar Dan a ales să o ia cu el pe Vica.
Iulia Vântur a fost primită de fermieri cu multe întrebări legate de ce înseamnă această libertate, însă Ionuț a dus discuția în direcția duelului. Astfel, cei nominalizați au fost Dan și Augustin, iar Ionuț a spus: „Am primit semn către cine trebuie să mă îndrept, așa că decizia mea a venit într-un mod și spiritual. Dane, m-am gândit foarte mult la ce mi-ai spus, la provocările pe care le-ai lansat, le-am lansat și eu. Trebuie să recunosc că, mai în glumă, mai în serios, unele dintre ele au fost foarte sincere. Îmi doresc un duel cu tine, tocmai de aceea te aleg pe tine!”.
Alegerea lui Dan a fost o glumă foarte bine jucată de Ionuț pentru a-l pune pe jar, însă decizia lui finală a fost Augustin. Atât pe Ionuț, cât și pe Augustin i-a bufnit râsul când i-au văzut fața lui Dan la auzirea deciziei finale.
Dan și Vica au fost legați la ochi de nea Rață și duși în libertate, însă pentru ei peisajul nu s-a schimbat foarte mult, fiind duși la o fermă adevărată, unde acesta le-a arătat mersul lucrurilor. Au fost răsfățați cu mâncare bună, iar cel mai important pentru ei a fost faptul că au făcut un duș cu apă caldă, în curățenie, cum n-au mai avut parte de când au intrat în Ferma Vedetelor: „A fost de vis!”, a concluzionat Dan.
În episodul de sâmbătă, de la 22:45, telespectatorii vor vedea cu ce pradă se întorc Vica și Dan din libertate și cum sunt primiți înapoi de către colegii lor. Intensitatea duelului va atinge cote maxime, iar surpriza lui Augustin pentru Ionuț va fi referitoare la probele alese. Dacă va alege forță, cum își dorește Ionuț, sau noroc, care este mereu de partea lui Augustin, rămâne de la văzut.
Toate edițiile Ferma Vedetelor pot fi urmărite și pe voyo.ro.