Karl Ove Knausgard
Editura Litera
Avem nevoie de carti pentru a evada. Uneori insa, avem nevoie si de povesti, destainuiri, nu doar pentru a cunoaste un om, ci pentru a invata – ce si cum sa facem, ce sa nu facem – sau pentru a lua exemplu – despre cum sa lupti, cum sa mergi mai departe.
"Lupta mea. Cartea intai: Moartea unui tata" este prima carte dintr-o serie autobiografica, serie care a facut furori si nu doar in Norvegia, tara de unde este autorul. Karl Ove Knausgard este acum preot, iar volumele cu destainuirile sale sunt complexe, provocatoare, poate chiar socante. Dar, mai important, sunt reale.
Acest prim volum este concentrat pe moarte si impactul pe care l-a avut aceasta asupra tanarului. Cartea incepe cu un fragment sugestiv: "Pentru inima, viata e simpla: bate atata timp cat poate. Apoi se opreste. Mai devreme sau mai tarziu, intr‑una din zile, aceasta miscare pulsatorie inceteaza de la sine, si sângele incepe sa se scurga catre cel mai de jos punct al corpului, unde se aduna intr‑un mic bazin, vizibil din afara ca o pata intunecoasa si moale pe o piele tot mai alba, in vreme ce temperatura corpului scade, membrele intepenesc si intestinele se golesc. Aceste schimbari din primele ore au loc atat de incet si se deruleaza cu o asemenea siguranta, incat aproape ca poarta ceva ritualic, ca si cum viata ar capitula dupa reguli bine stabilite, un fel de gentlemen’s agreement, dupa care se ghideaza si reprezentantii mortii, de vreme ce asteapta pana cand viata se retrage ca sa inceapa invazia noului teritoriu. Dar atunci, aceasta este ireversibila."
Inceputul cartii este dominat de intrebari cu privire la moarte, la modul in care oamenii o gestioneaza – inclusiv cu privire la ce fac cu oamenii decedati. Dupa acest inceput urmeaza relatarea anilor adolescentei. O perioada provocatoare, traita din plin. Poate pe multi ii vor soca destainuirile care includ consum de alcool, povesti de dragoste intensive si chiar agresive, dar, din nou, vorbim despre un volum autobiografic. In aceassta parte se pune mult accent pe relatia cu tatal – si el alcoolic – si culmina cu moartea acestuia. Din acest puncty de vedere volumul capata o structura circulara, ca in cazul unor romane – incepand cu diverse consideratii despre moarte si sfarsind cu moartea tatalui sau.
Toate marturisirile si povestile – o sa vedeti trimiteri si istorii si despre prieteni si alti membri ai familiei – sunt facute intr-un stil care atrage (nu intamplator numarul mare de cititori ai cartii in lumea intreaga). Cum spuneam insa, din orice carte se poate invata, fie ea roman sau jurnal. Si din volumul de fata se pot trage multe concluzii – in final fiecare il va percepe in functie de momentul in care se afla si de starile si incercarile pe care le intampina. Este interesant de observat si asupra caror aspecte insista autorul de-a lungul volumului,ce pasaje sunt mai lungi si de ce.
Karl Ove Knausgard a avut curajul sa-si astearna pe hartie intreaga viata – poate un demers vindecator, eliberator (cum de multe ori este scrisul) -, indiferent cat de dificili i-au fost anii, iar acest lucru nu poate fi decat demn de lauda.
