Ateneul Tătăraşi Iaşi invită publicul luni, 13 aprilie, orele 1700, la vernisajul expoziţiei de pictură în ulei IAŞUL – SUFLET VEGETAL, aparţinând artistei Viorica TOPORAŞ.
Vernisajul va fi prezentat de criticul de artă Valentin Ciucă.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 13 aprilie – 13 mai 2009.
Viorica Toporaş se exersează în pictură şi acuarelă cu delicateţea unei sensibilităţi disponibilă spre scene de mare vibraţie afectivă. Mulţi sunt impresionaţi de peisajele ieşene potolite de nămeţi fabuloşi, de toamnele dulci-amărui, în fine, de poetica caselor de altădată …
Personalitate harismatică, Viorica Toporaş are pictura în sânge. Aşa se explică frecventele sale expoziţii – de trei decenii încoace. Structură lirică, sensibilistă, spontană, ea reacţionează prompt la contactele cu natura vie, cu istoria palpabilă, cu oamenii. Una din expoziţiile sale, sub genericul Casa (2001), marca prezenţa unui centru iniţiatic în care se întâlneau, interferându-se, spaţiul domestic şi ecourile universului senzitiv. Altfel spus, celestul, teluricul şi acvaticul enunţă, fiecare, componente biografice, sublimităţi şi nostalgii. Deschideri naturiste, aspecte urbane şi reverii, orientate spre frumosul senin, iradiază o anumită voie bună. Recenta-i expoziţie de la Sala “Cupola” din Iaşi (n.n. 2008) se înscrie într-un continuum organic – suită de prospeţimi, de aşteptări şi năluciri: cele treizeci de piese, unele mai vechi (uleiuri şi acuarele) ţin de o stilistică ataşantă cu vibraţii şi vocalize patetice. Tematic, de astădată Copacul – simbol, martor şi însemn al vitalităţii netulburate – punctează, s-ar zice, solidaritatea vegetalului cu umanul. În orice colţ de ţară, copacul implică evoluţia, transformările, devenirea, o briză de mister. Actul pictural devine contemplare şi meditaţie. Ritm, linie, culoare şi freamăt demonstrează că el, Copacul, reinventează şi resistematizează ambientul profan.
Un motiv reluat mereu este cel de curte interioară; tărâm al vieţii de fiecare zi, acesta respiră un fel de pace gingaşă. Relicve arhitectonice, străzi înfundate, un alb transfigurator colportează veşti din alte veacuri.
Constant, artista tematizează, adânceşte şi mai ales jubilează în spiritul unei filozofii luminoase. Pretutindeni, mărturii despre bucuria implantării în medii tonice, familiare. Pornind de la N. N. Tonitza şi Ştefan Dimitrescu, Viorica Toporaş dă curs propriilor opţiuni; trăsătură tipică – un ieşenism în gamă optimistă. Interlocutorii săi nu sunt doar edificiile venerabile, nu doar oamenii, ci şi Fagii, Plopii, Teiul, Smochinul.
Temele artistice ce figurează atmosfera Iaşilor de ieri şi de azi privesc în anotimpuri, ipostazele simbolice ale peisajului. Copaci, case şi drumuri, coline, parcuri părăsite, sunt doar sugestii perspectivale desfăşurate pe un cer vibrant cromatic, deopotrivă de insinuant sau vorace. Volumele, hotarnice linii ori tuşe comunică în câmpul pictural, se topesc în game calde sau reci de griuri colorate, tonalităţile dominante fiind determinante de anotimp. Sintetizarea treptată a formelor, potolirea gamelor au dus la imaginea survenită în peisaj la rafinamente picturale ce definesc personalitatea artistei în pictura ieşeană.
Bucuresti, 06.04.2009
{mosloadposition user10}
