Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Luna mai aduce emisiuni-eveniment la TVR 2

TVR2

Sub sloganul „MAI bine în 2”, TVR 2 începe luna mai în forţă, cu cinci emisiuni speciale pentru cinci zile la fel de speciale: 1 mai – Ziua Muncii, 2 mai – 45 de ani de TVR 2, 3 mai – Ziua Libertăţii Presei, 5 mai – Sărbătoarea de Paşti şi 6 mai – o zi în care TVR 2 dă startul visurilor de vară.

1 mai muncitoresc… altfel

Miercuri, 1 mai, de la ora 15.10, „tovarăşii” Liana Stanciu şi Costea Lupescu sunt gazdele emisiunii „1 Mai muncitoresc”. Emisiunea va avea ca punct central deja celebrul „1 Mai muncitoresc”, o parodie în care vom regăsi cuvinte, idei şi imagini ale anilor „de aur”, dar şi trimiteri pline de haz la schimbările care au urmat. Cei doi moderatori vor încerca, alături de invitaţii lor, să afle ce a fost şi ce a mai rămas din sărbătoarea de 1 Mai.

„O emisiune de aducere aminte, de trecere în revistă, de comemorare a sărbătorii 1 Mai muncitoresc, aşa cum a fost ea şi nu mai este, aşa cum e acum şi cum n-ar mai trebui să fie”, spune Costea Lupescu. Liana Stanciu adăugă: „E o poveste de dinainte, din vremuri de care unii dintre noi nu-şi aduc aminte, pentru că erau puţin prea tineri. Dar, în acelaşi timp, 1 Mai pentru toată lumea înseamnă a venit vara, sezonul estival.”

Emisiunea va fi presărată cu momente comice şi de improvizaţie, iar invitaţii vor celebra Ziua Muncii, aducându-şi aminte de „planul cincinal” şi cum a fost el realizat până la urmă. Printre invitaţii emisiunii se numără Mirabela Dauer, Violeta Andrei, Marina Florea, Mihai Alexandru şi Station 4, Adrian Ţuţu şi Boier Bibescu, Mateo şi Amy, Valentin Dinu, Carmen Movileanu şi Doru Ionescu, dar şi „brigada” de actori „Improvizatorii”. Emisiunea este difuzată simultan şi pe TVR HD şi online pe TVR+, iar pentru telespectatorii din străinătate este difuzată pe TVR Internaţional de la ora 21.00.

45 de ani de TVR 2 – cu Mihai Tatulici

Joi, 2 mai, de la ora 15.10, TVR 2 difuzează emisiunea-eveniment „Veniţi cu noi pe Programul 2”, o ediţie specială cu ocazia împlinirii a 45 de ani de TVR 2. În 2 mai 1968 Programul 2 emitea pentru prima dată. Alături de personalităţi care au contribuit la programele postului TVR 2 de-a lungul timpului, pe 2 mai, TVR 2 le oferă telespectatorilor un remember de suflet a tot ce a însemnat TVR 2 în 45 de ani de existenţă.

Talk-show-ul este moderat de Mihai Tatulici şi îi are ca invitaţi în platou pe câţiva dintre cei care au contribuit artistic la scrierea unei istorii de 45 de ani a postului TVR 2: Alexandra Velniciuc, Horia Moculescu, Ionel Stoica, Dumitru Graur, Cristian Ţopescu, Luminiţa Anghel, Alexandru Mironov, Eugen Roibu, Răzvan Butaru, Eugen Cristea, Doru Ionescu, Bogdan Stanoevici, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Gabriel Cotabiţă.

Emisiunea „Veniţi cu noi pe programul 2” poate fi urmărită de la aceeaşi oră şi online pe TVR+.

Exprimă-te liber! de Ziua Libertății Presei

Vineri, 3 mai, de la ora 15.10, TVR 2 marchează Ziua Libertăţii Presei printr-un talk-show moderat de Irina Păcurariu – „Exprimă-te liber!”. Subiecte diverse, motivații profesionale, argumente şi exemple vor fi discutate, dezbătute şi exprimate liber în platoul emisiunii de către Petrişor Obae, Adelin Petrişor, Bogdan Ficeac şi Ioana Avădani (director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent).

Emisiunea „Exprimă-te liber!” poate fi urmărită de la aceeaşi oră online pe TVR+.

Rămânem în familie, pe TVR 2, pentru că „De Paşti, e mai bine în 2”

Duminică, 5 mai, de la ora 15.10, TVR 2 găzduieşte o emisiune în familie în care invitaţii vor fi cântăreţi, actori, sportivi, însoţiţi de familiile lor. Se vor afla în platou Monica Davidescu şi Aurelian Temişan (cu fetiţa Dora), George Ogăraru (cu soţia şi copiii), Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu, Luminiţa Anghel şi familia, Marius Ciprian Pop cu fetiţa, Dominic Dembinski şi Ilinca Goia (cu băiatul lor), Maria Crăciun împreună cu mama. Vor cânta: Cobzality, Holograf, Vunk, Bere Gratis, Aurelian Temişan, Alina Sorescu şi Corul de copii, Luminiţa Anghel. Emisiunea „De Paşti, e mai bine în 2” este difuzată la aceeași oră online pe TVR+ şi poate fi urmărită pe TVR HD începând cu ora 20.30.

STAAART la… vară!

Luni, 6 mai, de la ora 15.10, Liana Stanciu şi Costea Lupescu dau startul la… vară! cu show-ul „Vara începe în 2”. Echipa emisiunii îi aduce în faţa camerei pe câţiva dintre oamenii de radio de referinţă pentru radioascultători şi le propune telespectatorilor să-i cunoască şi altfel decât pe calea undelor. Dau pronosticuri legate de hiturile acestei verii oamenii de radio: Bogdan Pavlică (Radio România), Liana Stanciu (Magic FM), dj OLIX, Cristi Niţu (Kiss FM), Răzvan Popescu (ZUfm), Andi Bănică (Radio 21- Chişinău). Sunt invitaţi Proconsul, Cristina Rus, Krypton, Nicola, Hi-Q şi finalişti ai Fabricii de Staruri: Arpad Torok, Irina Remeş, Doina Spătaru, Andrei Bănică. Emisiunea „Vara începe în 2” este difuzată simultan şi pe TVR HD şi online pe TVR+.

Bucuresti, 29.04.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.