La începutul secolului XX, scenele americane și europene erau cucerite de surorile Dolly, devenite în scurt timp adevărate iconuri ale perioadei de început a jazz-ului (anii ´20).
De la spectacole de cabaret, la vodeviluri, la filme, gemenele au fascinat audiența prin frumusețe și personalitate.
Una dintre surorile Dolly se întruchipează printre operele Licitației de Art Nouveau și Art Deco sub forma unei figurine decorative Goldscheider, creată de designerul austriac Stefan Dakon ("La ballerine", estimare: 1.000 – 2.000 euro).
Coafura bob, buzele țuguiate, rochia scurtă de cabaret în nuanțe de crem și negru, postura care acceptă grațios aplauzele publicului sunt toate indiciile de care este nevoie pentru a recunoaște o Dolly.
Atmosfera de cabaret este subliniată și de dansatoarea "La robe de papillon", figurină decorativă Goldscheider, designer Joseph Lorenz (estimare: 1.000 – 1.600 euro) sau de arlechinul din porţelan Rosenthal, designer Karl Himmelsoss (estimare: 400 – 500 euro).
Din recuzită fac parte oglinda Art Nouveau de mână (argint Hallberg, estimare: 800 – 1.200 euro), lampă de masă Art Nouveau, cu picior din bronz Susse Frères, designer Becker (estimare: 1.500 – 2.000 euro), masa de toaletă Thonet (estimare: 400 – 600 euro) și o eleganta casetă din bronz, pentru bijuterii, cca. 1900 (estimare: 250 – 450 euro).
Secțiunea de bijuterii conține de asemenea câteva piese potrivită pentru un spectacol de cabaret cum ar fi acul de păr, din argint, ornat cu peridote şi rubine (estimare: 150 – 230 euro), broşa-orhidee din email şi argint aurit (estimare: 90 – 100 euro), setul format din colier şi pereche de cercei, decorat cu perle, ametrin şi ametiste (estimare: 2.000 – 2.800 euro) sau inelul Art Deco din aur, decorat cu un mare citrin (estimare: 150 – 250 euro).
Pentru a viziona întreaga selecție a Licitației de Art Nouveau și Art Deco, vă invităm la Palatul Cesianu-Racoviță, unde veți putea admira și expoziția Licitației Trending Up: Super Contemporary Romanian Artists, dedicată noului val emergent de artă tânără românească.
Expoziția este deschisă până marți, 7 iulie, iar licitațiilor vor avea loc miercuri, 8 iulie, la Athénée Palace Hilton, 19:30.