Lumea Pepsi respiră fotbal. Având o tradiţie puternică legată de fotbal şi stabilind
de-a lungul timpului parteneriate cu cele mai importante nume din sportul rege, Pepsi şi-a facut un obicei din a celebra fotbalul prin spoturi TV pline de creativitate. Astfel în primul unsprezece al Pepsi Dream Team au evoluat de-a lungul timpului jucători care au scris sau încă mai scriu istorie prin evoluţiile lor extraordinare… Beckham, Henry, Messi, Carlos, Raul, Rivaldo, Veron, Ronaldinho, Lampard, Totti, Davids, sunt doar câţiva dintre ei. Începând cu anul 2002 s-a cristalizat idea primei echipe Pepsi şi lansarea platformei de fotbal. Jucătorii au devenit pentru prima dată actori de primă mână în roluri pline de umor şi fantezie. Spotul din acel an, intitulat “SUMO” prezenta cum starurile Pepsi, Roberto Carlos, Raul, Beckham sau Buffon, îşi măsurau forţele cu luptătorii de sumo, miza fiind cutiile de Pepsi.
Apoi, în 2003 şi în 2004, au avut loc celebrele bătălii ale fotbalului. Mai întâi cea din Vestul Sălbatic filmată în anul 2003, plină de suspans şi adrenalină, şi ulterior în 2004 povestea plină de eroism ce a reînviat vremurile glorioase ale gladiatorilor. Costume şi decoruri spectaculoase, execuţii de kinogramă, jucători celebrii, totul transformând fotbalul într-un veritabil spectacol. Tot în 2004 în echipa Pepsi intră pentru prima dată şi un fotbalist român: Adrian Mutu. Jucător exponenţial al generaţiei sale, Mutu, se alătură astfel galeriei de vedete din fotbalul internaţional care au promovat celebra marcă de băuturi răcoritoare de-a lungul timpului.
Anul 2005. Acţiunea se mută departe de terenul de joc, pe nisip, în briza Mediteranei. Starurile Pepsi se întrec în scheme incredibile atât pe apă şi pe uscat. Roberto Carlos îşi face datoria de apărător de top şi păzeşte cu succes sticlele de Pepsi în spotul intitulat “Ok Corral”.
În “PEPSIFEST”, spotul din 2006, echipa Pepsi joacă un meci amical, mai neobişnuit, împotriva unsprezecelui bavarez condus de Helms Helmut. Într-un clip care a făcut deliciul fanilor de pretutindeni, dar mai ales a celor care au urmărit Mondialul din Germania, jucătorii Pepsi au avut de înfruntat coreografia complexă şi tehnica excepţională demonstrată de familia Helmut. Un meci greu de uitat, cu siguranţă.
Nici în 2007, Pepsi nu s-a lasat mai prejos. În spotul publicitar de anul trecut, Pepsi îşi împarte superjucătorii în două echipe, în cadrul unuia dintre cele mai spectaculose spoturi realizate până acum. Thiery Henry, David Beckham, Ronaldinho, Frank Lampard, Lionel Messi şi Cesc Fabregas sunt vedetele care îşi demonstrează talentul fotbalistic în ultimul spot marca Pepsi. „Shuffle” ne oferă o incursiune în imaginaţia a şase tineri fotbalişti pentru care visele devin realitate. Aceştia se angajează într-un meci extraordinar, în cadul căruia pot să îşi schimbe identitatea şi să aibă abilităţi şi calităţi ce le permit să câştige jocul. Privitorii au fost umiţi pe măsură ce fantezia şi realitatea se îmbinau în acest spot. Jucătorii au luat rând pe rând forma unui cowboy, astronaut sau luptător de sumo, personaje care apar alături de superstarurile Pepsi în acest meci de fotbal inedit desfăşurat pe peronul garii din Barcelona.
Suntem în 2008… Un an important pentru fotbal. Peste nici trei luni va debuta una din cele mai importante competiţii fotbalistice din lume. Văzând ce s-a întâmplat până acum, întrebare vine firesc… Oare ce vor face anul acesta? Stai alături de noi pe www.pepsi.ro şi vezi ce surpriză îţi pregăteşte Pepsi pentru această vară.
{mosloadposition user10}