- Piața de coșuri cadou corporate și cadouri de Crăciun a crescut cu 30% față de 2019
- Comparativ cu anul precedent, atenția companiilor s-a îndreptat către cadourile pentru angajați
- Dat fiind că majoritatea companiilor au crescut numărul de cadouri pentru angajați, a crescut și valoarea medie a comenzilor până la valoarea de 110 lei
Într-o piață a muncii în care pandemia și lucrul de la distanță au afectat atât relațiile parteneriale, cât și pe cele de echipă, piața de coșuri cadou și cadouri de Crăciun pentru angajați și colegi este în creștere cu 30% față de anul precedent. În cazul Debonaire, creșterile se văd mai ales pe categoria de cadouri de Crăciun pentru angajați, majoritatea firmelor dorindu-și să suplinească apropierea fizică față de echipă prin recompense materiale pentru munca prestată în acest an. Valoarea medie a comenzilor se situează undeva în jurul valorii de 110 lei.
Creșterea s-a observat nu doar la nivel de sume investite în cadouri corporate, ci și în numărul de clienți. Conform declarațiilor Debonaire, cu 25% mai mulţi clienţi au ales să ofere coşuri cadou cu produse selectate de la producători locali şi internaţionali de la Debonaire. Printre industriile în care s-au observat cele mai mari creșteri ale investițiilor în de coșuri cadou de Crăciun pentru echipă și parteneri în 2020 s-au numărat industriile de publicitate, retail, imobiliare, IT & tehnologie și financiar-asigurări.
„Spre deosebire de anii trecuți, când majoritatea cadourilor de Crăciun pregătite de noi pentru companii erau dedicate partenerilor, în acest an am observat o creștere a numărului de cadouri dedicate echipei. De asemenea, cadourile de Crăciun pentru copiii angajaților au fost și ele și în acest an în topul comenzilor. Față de anul trecut, valoarea medie a comenzilor a crescut și ea cu aproximativ 30% datorită faptului că 80% dintre cadouri sunt destinate angajaților și nu partenerilor, așa cum era în anii precedenți. În aceste condiții, majoritatea se duc cu bugetele spre 100-150 lei, suma neimpozabilă. Ca și în anii trecuți, primim comenzi majoritar din Bucureşti, însă cadourile noastre a ajuns şi în companii din Timişoara, Braşov sau Cluj, spre exemplu.”, observă Codruţa Miron, proprietar Debonaire.
Cadourile personalizate, cum ar fi felicitările gravate, decoraţiunile personalizate cu logo-ul companiei, sunt preferate de majoritatea clienților. În acest sezon de sărbători, 70% dintre comenzi au inclus produse personalizate prin gravură sau print UV. „Majoritatea clienților au optat pentru mesaje personalizate sau gravură cu logo-ul sau sloganul companiei. 70% dintre comenzi se livrează individual la fiecare destinatar acasă. O altă schimbare interesantă dată de această schimbare a destinației de livrare, a fost faptul că majoritatea clienților au renunțat la a include băutură în coșurile cadou pentru a asigura siguranța transporturilor”, adaugă Codruţa Miron.
Producătorul de coşuri corporate pregăteşte deja cadourile pentru sezonul de primăvară, când oferta va conţine dedicaţii speciale pentru 1-8 Martie şi sărbătorile de Paşte.