Campania marchează lansarea cardului RBS Visa în România, un produs nou dedicat plăţilor de zi cu zi, care le oferă clienţilor RBS beneficiul de a recupera până la 2% din suma tranzacţionată în fiecare lună, pe întreaga perioadă de utilizare a cardului.
Produsul este o noutate pe piaţă, astfel de beneficii fiind oferite până acum doar în cadrul unor campanii promoţionale cu durată determinată.
Campania de PR dezvoltată în jurul produsului implică pe lângă evenimentul de lansare şi o componentă de educare.
„Piaţa cardurilor de consum este încă la început în România. De aceea, la RBS, orice nou produs de acest tip vine însoţit de o întreagă strategie de informare şi educare a consumatorului. Ne asumăm două obiective: în primul rând, să venim cu soluţii optime pentru piaţa din România şi în al doilea rând, să formăm o nouă generaţie de consumatori.” spune Oana Şerban, Head of Communications, RBS România.
Cardul RBS Visa a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă prezidate de Johan Gabriels – CEO RBS România. Alături de el, au participat din partea RBS: Walter Sequiera – Head of Retail Operations & Cards, John Bell – Deputy Country Head Retail şi Cătălin Creţu, General Manager – Visa Europe România.
„RBS Visa este un card destinat cumpărăturilor de zi cu zi, un produs ce îşi propune să penetreze rutina de consum a românilor, să devină parte a vieţii lor cotidiene. Piaţa bancară din România asistă la nişte schimbări importante, traversăm acei ani care ne despart de ţări unde banii fizici aproape că nu mai există în portofelele oamenilor. Pentru ca această trecere să se întâmple natural, e nevoie de informare intensivă şi constantă. Ne asumăm acest obiectiv prin fiecare campanie pe care o dezvoltăm alături de RBS.” spune Monica Botez – PR Director, Lowe PR.
Echipa implicată în lansarea RBS Visa este formată din Monica Botez – PR Director, Alina Pavel – Senior PR Executive, Raluca Munteanu – PR Executive din partea Lowe PR şi Oana Şerban – Head of Communications, Cristina Mihăilă – Communications Manager, Mirela Toader – Communications Officer din partea RBS România.
Lowe PR colaborează cu RBS România din toamna anului 2008.
În 2009, Lowe PR şi RBS România au fost premiate cu un Golden PR Award for Excellence la secţiunea Comunicare Corporatistă şi finaliste la European Excellence Award pentru campania de rebranding ABN Amro devine RBS România şi premiate cu un Silver PR Award for Excellence la secţiunea Comunicare internă, pentru campania de comunicare internă RBS, Make It Happen!
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}