Transformers, Monopoly, Nerf, Little Pet Shop, My Little Pony, Play-Doh, Playskool sunt doar câteva dintre jucăriile Hasbro, compania americană care are în portofoliu multe dintre cele mai îndrăgite branduri destinate divertismentului.
Echipa Lowe PR va gestiona campania de lansare a reprezentanţei Hasbro în România, setând totodată fundamentele strategice de comunicare a brandului în zonele de media relations şi business to business ce urmează a fi dezvoltate într-o a doua etapă a procesului de acomodare locală a brandului.
„Echipa Lowe PR ne-a impresionat prin creativitate şi spirit ludic, prin felul în care s-au jucat cu conceptele de comunicare pentru a atinge o finalitate cât se poate de serioasă. Puţini sunt cei care ştiu să se joace muncind!” spune Bibi Vos-van Mil – PR & Marketing Events Manager Emerging Markets EMEA.
Echipa implicată în câştigarea licitaţiei este coordonată de Raluca Negoiţă – Business Development Director şi formată din Raluca Mihăilă – Events Manager, Manuela Zidaru – Senior Corporate Executive şi Anca Scarlat – PR Executive.
Echipa de comunicare Hasbro este formată din: Bibi Vos-van Mil – PR & Marketing Events Manager Emerging Markets EMEA şi Sorina Manica – Brand Manager Hasbro România.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}