La licitaţia desfăşurată la începutul lunii martie au participat 6 agenţii de PR
Începând cu 1 aprile, Lowe PR coordonează operaţiunile de comunicare ale companiei în sistem integrat, asigurând întreg spectrul de servicii specializate pe segmentele de business to business, business to consumer, internal communications şi media relations.
„Prin specificul operaţiunilor, diversitatea produselor şi a publicurilor, Schneider Electric este unul dintre cele mai complexe conturi Lowe PR. Vom recurge la o strategie cross-platform şi vom implementa un sistem de comunicare unitar la nivel de mesaj şi de fond, dar replicabil diferenţiat în funcţie de variabile precum brand sau target,” spune Monica Botez, PR Director Lowe PR.
Lowe PR va orchestra strategia locală de comunicare a companiei aliniind-o programului ONE, lansat la nivel global în urmă cu un an, în contextul în care Schneider Electric traversează o etapă de consolidare de brand prin asimilarea unor mărci care au funcţionat până acum autonom.
„Această procedură de migrare de brand se implementează deja şi în România pentru brandurile APC by Schneider Electric şi Pelco by Schneider Electric, urmând a se finaliza în a doua parte a anului 2012. Nu este o misiune uşoară, nici pentru noi, nici pentru consultanţii noştri în comunicare. Echipa Lowe PR s-a diferenţiat în această licitaţie nu doar prin strategia extrem de bine fundamentată, ci şi prin perspectiva foarte proaspătă asupra comunicării Schneider Electric. Sunt convinsă că vom face lucruri memorabile împreună!”, adaugă Liliana Borşan, Communication Manager Schneider Electric România.
Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operaţiuni în peste 100 de ţări, Schneider Electric oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul energiei şi al infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor. Schneider Electric are de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial. Cei peste 100.000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, de încredere şi eficientă, realizând venituri din vânzari în valoare de peste 15,8 miliarde de euro în 2009, prin activitatea lor constantă de a ajuta indivizii şi organizaţiile «să profite la maxim de resursele energetice».
Sub coordonarea Ralucăi Negoiţă, Business Development Director, echipa Lowe PR care a câştigat această licitaţie a fost formată din Monica Botez, PR Director şi Alina Pavel, Senior PR Executive.
{mosloadposition user10}