În urma unui pitch organizat la sfarsitul anului 2011, Praktiker România, una dintre cele mai mari reţele germane de DYI, a selectat agenţiile Lowe & Partners şi GolinHarris Bucureşti pentru a oferi servicii integrate de creaţie, strategie, BTL, PR şi digital.
“Anul 2012 reprezintă un moment important pentru Praktiker. Vom continua repoziţionarea pe piaţa românească de DIY şi ne vom consolida poziţia pe care ne-am construit-o pe parcursul celor 10 ani de prezenţă pe piaţa locală. De aceea, am căutat un partener de comunicare care să ne înţeleagă business-ul şi am apreciat relevanţa conceptelor, originalitatea şi creativitatea soluţiilor propuse de Lowe si GolinHarris. Agenţiile câştigătoare ne-au impresionat printr-o strategie bine închegată şi o bună înţelegere atât a nevoilor noastre de comunicare, cât şi a dorinţelor consumatorului Praktiker”, spune Mirela Ochiană, Marketing Manager Praktiker România.
La procesul de selecţie organizat de Praktiker au participat opt agenţii, fiecare având ocazia să prezinte câte 3 propuneri originale, în linie cu brieful lansat de Praktiker. În urma selecţiei, Lowe&Partners a devenit agenţia de creaţie a companiei, iar GolinHarris Bucureşti va coordona şi implementa strategia de PR, integrând mediile tradiţionale şi comunicarea în mediul digital. Împreună, cele doua agenţii vor activa resursele din grupul Lowe pentru a oferi companiei Praktiker o platformă integrată de comunicare, incluzând strategie şi cercetare, mobile marketing şi BTL.
“Ne doream de ceva vreme să lucrăm alături de un lider al pieţei locale de DIY, pentru că ştiam că avem pregătirea şi expertiza necesară în grup. Astfel că, atunci când am primit de la Praktiker invitaţia de a participa la selecţie, ne-am urcat în tren fără ezitare. S-a muncit mult şi cu drag la acest pitch, am avut o echipă compusă din oameni cheie, seniori, selectaţi strategic din mai multe zone de activitate (creaţie, PR, digital, strategie), ne-am implicat raţional şi emotional, şi asta s-a văzut în creativitatea şi pertinenţa propunerii cu care am câştigat”, spune Raluca Negoiţă, Group Marketing Director grupul Lowe.
Echipa implicată în câştigarea pitchului a fost formată din Răzvan Dumitrescu – Strategy Director, Mihai Fetcu – Creative Director şi Elena Cernătescu – E-thinker din partea Lowe&Partners şi Manuela Zidaru – PR Innovation Manager din partea GolinHarris.
Bucuresti, 23.01.2012
{mosloadposition user9}