§ În lunile august & septembrie, agenţia va împânzi România cu statui vii
§ Protagonistul acţiunii este Claritine, liderul pieţei locale de antialergice OTC
Lowe prin divizia specializată în comunicare medicală, Medic One, semnează una dintre cele mai îndrăzneţe campanii implementate pentru un produs farmaceutic în România.
În plin sezon al alergiilor, campania îşi propune educarea publicului român cu privire la simptomatologia lor, precum şi la soluţiile existente pentru ameliorarea acestora;
„Alergia este peste tot şi, deşi atât de deranjantă, este în mod paradoxal foarte bine „tolerată” de români. Rar se întâmplă ca cineva afectat de o alergie să ia efectiv măsuri pentru combaterea ei. Majoritatea pacienţilor preferă să înveţe să convieţuiască cu problema, ignorând faptul că anumite reacţii de acest fel pot avea efecte dramatice. E nevoie de educaţie în acest sens şi am decis că cea mai bună metodă de a atrage atenţia este să venim în întâmpinarea lor surprinzându-i acolo unde se aşteaptă mai puţin!” spune Corina Şofariu, Account Director.
În intervalul 13 august – 20 septembrie, românii din 6 mari oraşe ale ţării (Constanţa, Braşov, Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti) se vor „întâlni” cu statuile vii amplasate în zone cu trafic intens, fiind invitaţi să le provoace artiştilor stradali reacţii similare celor ce însoţesc alergiile, prin utilizarea unor pene.
Promoterii „imuabili” vor fi gâdilaţi de trecători şi vor strănuta, se vor scărpina sau amuza, profitând de atenţia primită pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a împărţi materiale educaţionale despre alergii şi soluţiile existente pentru prevenirea şi ameliorarea acestora.
„Este o campanie-spectacol, o activare 10 D dacă doriţi, în care românii sunt invitaţi să privească, să gândească, să se implice. Statuile vii sunt peste tot în lume înconjurate de zeci de curioşi care privesc şi fac poze. Aşa ne-a venit ideea să le folosim ca pretext pentru a livra publicului român un beneficiu educaţional, iar oraşelor un beneficiu de imagine. Este o viziune asumată de Lowe: dacă lumea poate deveni mai frumoasă prin advertising, atunci să o facem!” adaugă Sorina Pentilescu – Copywriter Lowe & Partners.
Constănţenii s-au putut întâlni cu statuile Claritine pe faleza din Mamaia între 13 şi 16 august, braşovenii între 20-23 august, în timp ce timişorenii le vor putea întâlni între 27 şi 30 august, clujenii în intervalul 3-6 septembrie, ieşenii între 10 şi 13 septembrie, iar bucureştenii între 17 şi 20 septembrie.
Acţiunea stradală se integrează unei campanii mai ample susţinută atât în presă, la radio, în OOH, în mijloacele de transport în comun (metrou), online cât şi în farmacii, prin distribuţia de materiale informative.
Echipa implicată în gestionarea campaniei este formată din: Corina Şofariu (Account Director), Ana Maria Smultea (Account Manager), Vlad Ciocan (Digital Specialist), Sorina Pentilescu şi Valentin Mocleaşă (Creaţie) de la Lowe & Partners şi Viorel Cherciu (Consumer HealthCare Manager) & Narcisa Barsai (Product Manager- Primary Care Business Unit) de la Schering-Plough.
{mosloadposition user10}