În plin sezon estival, revista Tango vine cu o copertă şi un pictorial „fierbinţi”, în numărul din luna iulie, protagonistă fiind nimeni alta decât Loredana Groza. Ipostaza în care revista a surprins-o pe celebra artistă este una maternă, iar nu una seducătoare, aşa cum ar fi fost de aşteptat. În pictorial, alături de Loredana mai apar doi bebeluşi, un băieţel de culoare de numai 8 luni, care a jucat şi în serialul „Inimă de ţigan”, şi o fetiţă de două luni şi jumătate. Interpreta vorbeşte în interviul care însoţeşte pictorialul şi despre căsnicia sa şi despre relaţia cu soţul său, Andrei Boncea, pe care îl prezintă drept un familist perfect. „Andrei nu e niciodată gelos. Eu am fost geloasă la început, dar acum nu-mi mai fac nicio grijă. Femeile au tendinţa să exagereze. Şi apoi, chiar dacă un bărbat s-a uitat după cineva sau dacă a avut un gând, e chiar atât de grav? Oricine are gânduri vinovate, să fim serioşi! Cred că alte lucruri contează, contează că mă respectă, că mă iubeşte, că face totul pentru fata mea, pentru familie, pentru mine. Asta e dragostea, nu e aşa? Nu o să stau să-i controlez telefoanele, şi viaţa, şi gândurile, cum fac unele femei care se otrăvesc singure. Nu am griji de genul: «aoleu, ce ma fac, daca se duce la alta?!». Nici nu mă gândesc la aşa ceva. Eu ştiu cine sunt, eu ştiu ce însemn pentru el”, declară Loredana în interviul acordat revistei.
Tot despre iubiri, căsnicii, dar şi despre legături tăinuite, vorbesc Nina Cassian, scriitoarea de origine română stabilită în America, fosta soţie a lui Vladimir Colin şi a lui Al.I. Ştefănescu, în prezent căsătorită cu Maurice Edwards, compozitor american, sau criticul de film Irina Margareta Nistor şi psihologul Aurora Liiceanu.
Iar Garcea, adică Mugur Mihăescu de la Vacanţa mare, recunoaşte, precum Bittman şi Holograf, că şi băieţii plâng câteodată. „Eu sunt un tip foarte emotiv, plâng la filme, când sunt filme de poveşti pentru copii. Şi când un copil reuşeşte să facă ceva, plâng de înnebunesc. Vorba lui Holograf: «şi băieţii plâng câteodată“. Eu plâng des, mă emoţionează multe, şi când râd, plâng. Când e ceva frumos, râd şi plâng în acelaşi timp”, se confesează Mugur în articolul din Tango.
În acelaşi număr al revistei, disponibil pe piaţă din data de 27 iunie 2008, iubitorii de film mai pot citi o cronică a Festivalului de Film de la Cannes semnată de Tudor Caranfil şi alte mărturisiri incitante despre legături neştiute de nimeni, în dosarul “Iubiri de taină, legături secrete”.
{mosloadposition user10}