L’Oréal România lansează cea de-a opta ediție a Școlii de Beauty Vlogging, singurul proiect educațional adresat dezvoltării noilor vloggeri pasionați de beauty din România. Programul educațional gratuit le oferă participanților selectați sprijinul necesar pentru a evolua și a deveni creatori de conținut informați și responsabili.
În ediția de anul acesta cursanții vor participa atât la sesiuni dedicate branding-ului personal și construirii unei comunități educate care le oferă consumatorilor informații corecte, relevante și utile despre frumusețe, cât și la sesiuni dedicate unor comportamente ancorate în valori și principii responsabile. Atât cursurile dedicate îngrijirii personale și înfrumusețării, cât și cele tehnice, le vor explica participanților pașii teoretici și îi vor trece prin demonstrații practice, pentru a crea un conținut de calitate.
Prin intermediul proiectului Beauty Vlogging School, L’Oréal România se angajează să susțină dezvoltarea unor surse avizate, care să transmită informații corecte, utile și cu un impact pozitiv în comunitatea din care fac parte.
Profesorii noștri, cu cariere locale și internaționale, îi vor ajuta să își îmbunătățească munca. Participanții vor afla de la ei cum să realizeze o fotografie de efect, ce tehnici de filmare există în vlogging, moduri în care își pot consolida și promova imaginea pe rețelele sociale, cum să devină creativi prin machiaj, care sunt produsele potrivite pielii lor și multe alte sfaturi valoroase.
Pe lângă informațiile amănunțite despre îngrijirea pielii, machiaj, ingredientele produselor și tehnici audiovizuale, participanții iau parte la workshop-uri și primesc în mod constant feedback-uri personalizate pe materialele create în urma cursurilor.
Testimoniale ale foștilor participanți
„Beauty Vlogging School m-a făcut să privesc cu alți ochi fiecare mesaj din online și fiecare produs, indiferent de categoria din care face parte. Mi-a dovedit încă o dată că lucrurile frumoase sunt rezultatul muncii unor echipe bine închegate.”
„Experiența mi-a dat acel „brânci” de care aveam nevoie pentru a încerca lucruri noi. Este un proiect deosebit și sunt recunoscătoare că am putut fi o mică parte din el!”
„O experiență minunată și o oportunitate de networking excelentă. Mi-a plăcut mult și nu am cuvinte să exprim suficient toată aprecierea pentru acest program.”
„Am învățat multe despre mine, despre oameni, despre online, despre diferite departamente din diferite domenii și despre viață în general. A fost o experiență minunată.”
Premiile ediției 2021
Pe lângă informațiile valoroase, L’Oréal România și partenerii acestei ediții le-au pregătit participanților o serie de premii la care pot ajunge cu ajutorul punctelor obținute în urma activității lor în școală! Câștigătorul Beauty Vlogging School 2021 va primi MARELE PREMIU: un smartphone Samsung Galaxy Z Flip3 5G, un interviu sau un articol în Alist Magazine și multe produse ale brandurilor L’Oréal: Mixa, Garnier, CeraVe, La Roche Posay, Vichy, Kiehl’s, Lancôme, L’Oréal Paris, Maybelline New York.