Dacă te-ai decis să te muți într-o locuință nouă, de bună seamă că ți-ai pus întrebarea dacă ar fi mai bine să stai la casă sau la bloc. Au făcut-o și alții înaintea ta, iar unii chiar au avut nevoie de luni întregi să iasă din această dilemă și să ia o decizie definitivă.
Noi vrem să te ajutăm să găsești mai ușor răspunsul potrivit, așa că îți prezentăm plusurile și minusurile pentru fiecare variantă.
Photo by Daria Nepriakhina 🇺🇦 on Unsplash
Prețul de achiziție și costurile de întreținere
Când iei o astfel de decizie, e normal să te gândești în primul rând la bani, pentru că orice locuință necesită o investiție serioasă.
Din acest punct de vedere, un apartament la bloc este mai ieftin decât o casă, pentru că are o suprafață mai mică. In plus, cumperi doar locuința, nu și terenul din jurul ei așa cum se întâmplă în cazul unei case la curte.
Lucrurile stau la fel și când vine vorba de costurile de întreținere, care pot fi mai mici chiar cu 50% decât cele de la casă.
Așadar, daca preferi o variantă mai ieftină, cea mai bună alegere ar fi apartamentul la bloc.
Accesul la facilități
Până în urmă cu câțiva ani, locatarii din cartierele de blocuri erau mai avantajați din acest punct de vedere, întrucât dezvoltarea orașelor a început din aceste zone. Prin urmare, locatarii de la bloc aveau acces facil la toate facilitățile, spre deosebire de cei care locuiau la casă.
Lucrurile s-au schimbat odată cu apariția ansamblurilor rezidențiale de case și terenuri, amenajate pentru a le oferi locatarilor toate condițiile necesare.
Pentru cei care preferă o locuință mai ieftină cu acces facil la utilități, apartamentul este soluția ideală, iar cei care preferă confortul unei case trebuie să aleagă cu mai multă atenție zona.
Spațiul și confortul
De această dată, balanța înclin în favoarea casei, care este mai spațioasă decât un apartament la bloc. E drept că există și apartamente foarte spațioase, cu livinguri și terase impunătoare, însă acestea sunt considerate locuințe de lux, iar preturile sunt exorbitante.
Spre exemplu, o casă cu patru camere oferă mai mult spațiu decât un apartament cu un număr similar de încăperi, implicit mai multă libertate de mișcare și mai multe opțiuni de amenajare.
La spațiul de locuit se adaugă și curtea în care te poți relaxa, îți poți amenaja o grădină sau poți face un grătar cu prietenii.
Posibilitățile de extindere și modificare a locuinței
Sunt șanse ca la un moment dat să simți nevoia unor schimbări în locuință sau să ai nevoie de mai mult spațiu. Lucrurile sunt destul de complicate dacă locuiești la bloc, în timp ce la casă va fi mult mai ușor să faci orice schimbări dorești.
Într-un apartament poți face cel mai simplu recompartimentări cu ajutorul panourilor sau pereților de rigips, însă lucrurile se complică dacă e nevoie să dărâmi un perete. Ai nevoie de aprobări în acest sens, iar dacă le obții, trebuie să îți ceri scuze vecinilor pentru disconfortul creat. Oricum ar fi, nu poți extinde suprafața apartamentului ci doar să faci niște modificări la interior.
La casă, atât timp cât ești proprietar ești liber să faci orice modificări dorești, fără să ceri acordul nimănui. În plus, poți extinde oricând spațiul locuibil construind noi anexe sau înălțând încă un etaj la casă. De această dată, ai nevoie de autorizație de construcție, însă important e că poți să faci astfel de modificări, spre deosebire de locatarii de la bloc.
Acestea sunt principalele aspecte pe care trebuie să le pui în balanță dacă dorești să iei o decizie inspirată, pe care să nu o regreți mai târziu.