duminica, la Antena 3
Într-o ţară în care mii de oameni sunt prinşi într-o cursă contra cronometru cu viaţa, indivizi fără scrupule fac saci de bani din traficul de organe şi uneori, printre ei, sunt inclusiv autorităţi. Aşa ajung românii victime ale traficanţilor internaţionali. Cel supranumit Dr. Frankenstein este unul dintre cei mai faimoşi şi mai temuţi traficanţi de organe din lume. Trafic cu viaţa, un material „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.
La 5 ani de la plecarea din România, unde a antrenat, pe rând, echipele F.C. Naţional, Steaua şi Dinamo, Walter Zenga şi-a găsit fericirea în Orientul Mijlociu. Alături de soţia sa, Raluca, şi cei doi copii – Walter Jr. şi Samira Valentina, locuieşte de 2 ani în "unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ", cum spun ei, Insula Palmier, din Dubai, cea mai mare insulă artificială din lume. Traiesc intens fiecare clipă, pe plaja lor din spatele casei bucurându-se de soare şi zâmbetele copiilor lor. "Eu sunt un gen de om care în fiecare dimineaţă mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce am, ce-am avut, ce-am făcut”, spune Walter Zenga. Dar e mereu cu gândul la România, ţara unde, spune Zenga, şi-a găsit împlinirea, menirea şi cea mai frumoasă familie.
"De la 42 de ani, de când am ajuns în România, s-a schimbat total viaţa mea. Pentru acest lucru, eu voi fi mereu mulţumit de faptul că am ajuns în Romania. Pentru că mi-a dat sprijinul pentru a deveni un om. Acum eu pot să spun că sunt un om", a declarat fostul antrenor al Stelei echipei „În premieră”, care a vizitat familia Zenga în micul ei paradis din Dubai. Cum e să fii locatar în „ţara” Guinness Book, aflaţi „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.