"Doina Ruşti este o excelentă prozatoare, de mare talent şi intuiţie, cu un stil frust când trebuie şi altfel şi în multe feluri când se cere, cu umor şi candoare, sarcasm şi afecţiune faţă de personajele ei mereu vii, interesante, ambigue, originale, cum le vrea autoarea." – Norman Manea
"Doina Ruşti, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale." – Nicolae Breban
Romanul Lizoanca, publicat de Editura Trei, în 2009, a fost tradus de curând în limba germană, la Horlemann Verlag, Berlin, aceeaşi editură care publică în limba germană cărţile lui Mo Yan.
Invitată la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig (14-17 martie a.c.), Doina Ruşti va susţine mai multe lecturi şi va avea o serie de întâlniri cu cititorii germani (Cafe Europa şi Theater Fact). În aceeaşi perioadă, autoarea va participa şi la alte activităţi, printre care un dialog literar, organizat la Berlin, de Deutsch-Rumänisches Forum, în colaborare cu Ambasada României. (13 martie).
Promovarea romanului Lizoanca de Doina Ruşti se bucură şi de sprijinul Ministerului Culturii.
Romanul Lizoanca (Ed. Trei, 2009) a primit Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române şi se află în curs de apariţie în Italia (Editura Rediviva, Milano) şi în Spania (Ediciones Traspiés, Granada). Versiunea germană îi aparţine scriitorului Jan Cornelius.
"În mijlocul cărării, Lizoanca observă cu emoţie o mişcare mică şi apoi coada tremurătoare a unei fiinţe. Era un guşter, parcă ieşit din buzunarele porumbilor, verde şi subţirel, ţintuit în mijlocul potecii. Nu stătea de bunăvoie. Avea înfipt în spinare un cui, pe care o mână nemiloasă îl împlântase în carnea lui şi a pământului. Pe pielea verde se prelingeau picături diforme de sânge, ţâşnite din corpul terciuit.
Primul impuls fusese să scoată imediat cuiul şi să elibereze guşterul. Dar o fulgeră imediat gândul că oricum nu-i mai folosea la nimic. Era ca şi mort. Când un câine trage să moară, omul îi crapă capul cu un par, ca să-i scurteze suferinţa. Lizoanca se uită după o piatră, deşi i se rupea sufletul. Între rândurile de porumb, guşterul se legăna încet, prins în cuiul argintiu, iar Lizoanca, lăsată pe vine, îl privea fără să ştie ce să facă. Era prizonier într-un timp perfid, care nu era nici al vieţii nici al morţii." (Doina Ruşti, Lizoanca)
