"În aproape orice sat există o astfel de fiinţă, bătută, izgonită de-acasă, nevoită să intre în tot felul de întâmplări care se petrec întotdeauna cu voia şi cu ajutorul maturilor." – Doina Ruşti
Romanul Doinei Ruşti Lizoanca la 11 ani, apărut la Editura Trei, în 2009, a fost tradus şi în limba italiană.
După versiunea germană, de acum două luni (Horlemann Verlag, Berlin), romanul a fost publicat la Milano, de Editura Rediviva, sub titlul Lisoanca (traducere: Ingrid Beatrice Coman) şi va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte de la Torino, unde Doina Ruşti este invitată (16-19 mai 2013).
Promovarea cărţii se bucură şi de are sprijinul Institutului Cultural Român din Veneţia.
Romanul Lizoanca (Ed. Trei, 2009) a primit Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române şi se află în curs de apariţie şi în Spania (Ediciones Traspiés, Granada).
"În mijlocul cărării, Lizoanca observă cu emoţie o mişcare mică şi apoi coada tremurătoare a unei fiinţe. Era un guşter, parcă ieşit din buzunarele porumbilor, verde şi subţirel, ţintuit în mijlocul potecii. Nu stătea de bunăvoie. Avea înfipt în spinare un cui, pe care o mână nemiloasă îl împlântase în carnea lui şi a pământului. Pe pielea verde se prelingeau picături diforme de sânge, ţâşnite din corpul terciuit.
Primul impuls fusese să scoată imediat cuiul şi să elibereze guşterul. Dar o fulgeră imediat gândul că oricum nu-i mai folosea la nimic. Era ca şi mort. Când un câine trage să moară, omul îi crapă capul cu un par, ca să-i scurteze suferinţa. Lizoanca se uită după o piatră, deşi i se rupea sufletul. Între rândurile de porumb, guşterul se legăna încet, prins în cuiul argintiu, iar Lizoanca, lăsată pe vine, îl privea fără să ştie ce să facă. Era prizonier într-un timp perfid, care nu era nici al vieţii nici al morţii." (Doina Ruşti, Lizoanca)
