duminică, 26 mai, de la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+
„Când situaţia o cere,
Şi când ramuri bat în geam,
Vă propun o-ntrevedere.
Cu Mihaiu. Altu’ n-am”.
Aşa sună invitaţia lui Cătălin Ştefănescu, parafrază a unui spot radio, pentru ediţia Garantat 100% de duminică, pe care telespectatorii o vor putea urmări de la ora 23.00 la TVR 1, TVR HD şi TVR+ . Jurnalistul Liviu Mihaiu, director Radio Guerrilla, fost guvernator al Deltei şi preşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, vine la Garantat 100% pentru a povesti despre recenta apariţie a filmului documentar Delta Dunării – Paradisul aproape pierdut, dar şi pentru a oferi ultimele informaţii despre situaţia salvării Deltei Dunării.
Aflaţi duminică seară, la Garantat 100%, dacă invitatul lui Cătălin Ştefănescu a reuşit să salveze ceva, de ce nu se poate opri omorârea peştelui cu curent electric în Deltă, care este situaţia reală a vieţii care mai palpită în Deltă, dar şi de ce mai era nevoie acum de o emisiune precum Asta la istoria, asta la memoria, pe care jurnalistul o realizează la Radio Guerrilla împreună cu Liviu Tofan.
Tot în ediţia de duminică a emisiunii Garantat 100%, jurnalistul Liviu Mihaiu mai răspunde la întrebarea „unde sunt banii pentru monumentul Elisabetei Rizea?”, abordând şi subiectul intervenţia socială vs. intervenţia culturală în chestiuni care ne privesc direct pe noi, cetaţenii acestei ţări.
Emisiunea se încheie, ca de obicei, cu muzică de calitate: trupa Viţa de Vie susţine un live acoustic session în studioul Garantat 100%.