Liviu Hodor, cel mai fashion DJ din România şi realizatorul emisiunii Request 629 de la Radio 21 alături de Cristi Stanciu, începe toamna în forţă cu un concert în Sri Lanka, în capitala Colombo, pe Open Air Arena.
DJ-ul Radio 21 a cucerit deja întreaga lume cu hiturile „Sweet Love”, „Dream With You” sau „Je T’Aime”, iar cariera sa este într-o continuă ascensiune, astfel încât pe 22 septembrie Liviu este aşteptat să susţină un super show în Sri Lanka, alături de partenera sa de scenă, Mona, şi de băieţii de la Sunrise Inc.
„Suntem foarte entuziasmaţi de această călătorie şi de acest concert, mai ales că avem ocazia să ne cunoaştem publicul din Colombo. Am primit deja zeci de mesaje pe Facebook de la fanii care vor să ne vadă cât mai repede acolo.”, spune Liviu Hodor.