* Garantează productivitatea angajaţilor
* gestionând accesul acestora la conținutul web relevant!
RnD Software, companie ce oferă soluții inteligente în domeniul securității web, lansează în premieră pe piața din România produsul Livigent, o soluție destinată controlului, filtrării și monitorizării traficului și conținutului pe Internet.
Dezvoltarea rapidă a Internetului a dus la confruntarea organizațiilor cu noi provocări: nevoia de a impune un comportament organizațional intern adecvat, monitorizarea traficului personalului pe Internet, administrarea alocării lărgimii de bandă, dar și respectarea prevederilor legale privind utilizarea conținutului web. Astfel s-a impus nevoia adoptării unei soluții moderne și flexibile de control a conținutului web.
Soluția de filtrare a conținutului web, Livigent, analizează în timp real conținutul paginilor de Internet accesate pentru a le permite utilizatorilor accesul rapid dar sigur la conținutul web relevant. Inovația acestei soluții constă în filtrarea conținutului în timp real, pe baza unor reguli predefinite, conform politicilor de securitate ale companiei, înlăturarea limitărilor privind accesarea și categorisirea strictă a unor portaluri web complexe, precum și blocarea imaginilor nedorite, pentru a putea totuși accesa destinația web solicitată. Spre deosebire de soluțiile folosite anterior, Livigent garantează un procent ridicat de reușită în blocarea conținutului interzis sau nedorit, permițându-i totodată utilizatorului o experiență web mult mai bogată și mai puțin restrictivă. Soluțiile de raportare ale sistemului completează managementul facil și eficient al accesului angajaților la Internet.
Destinat în egală măsură segmentului corporate, sectorului educațional și guvernamental și companiilor furnizoare de servicii de Internet (ISP), produsul Livigent asigură creșterea productivității și eficientizarea utilizării resurselor prin funcțiile sale tehnice inovatoare.
“Internetul se schimbă într-un ritm alert, iar utilizatorii, companiile și instituțiile publice sunt expuse la noi provocări privind tipurile de conținut accesat. Am dezvoltat acest produs pentru a răspunde nevoii organizațiilor de a face față problemei folosirii necorespunzătoare a Internetului, care costă companiile timp și resurse. Am ținut să lansăm acest produs în România deoarece piața locală are nevoie de un produs adaptat nevoilor specifice. Livigent este singurul produs de gen care procesează corect conținutul web în limba română, fiind conceput și dezvoltat în colaborare cu experți locali”, declară Ovidiu Constantin, General Manager RnD Software.
Pentru mai multe informaţii despre Livigent, accesaţi site-ul www.livigent.com!
{mosloadposition user10}