Fii în pas cu lumea sofisticată a modei!
P&G Beauty Club a recreat atmosfera magică a podiumurilor de modă din Paris, Milano şi New York în cadrul evenimentului “Living the trends”, prin prezentarea tendinţelor în materie de vestimentaţie, coafură şi machiaj pentru sezonul următor.
Cea de-a treia ediţie a P&G Beauty Club a surprins cele mai noi şi mai inspirate formule de succes în design-ul vestimentar, coafură şi machiaj, reunite în cadrul a patru tendinţe globale, prezentate de nume celebre din industria romanească de frumuseţe. Cele patru trenduri identificate de specialiştii P&G Beauty – Militar Romantic, Couture Retro Paris, Muza lui Warhol şi Feminin Masculin – au fost aduse sub lumina reflectoarelor de Ovidiu Buta – Fashion Editor, Roxana Oprea – Wella Specialist, Ana-Maria Gorgoneţu – Make-up Artist Max Factor şi designerii Maria Hohan, Irina Marinescu, Ana Maria Lungu şi Ştefan Pelger.
Toamna şi iarna 2005/2006 propun un contrast direct faţă de tendinţele ultimelor sezoane, care au stat sub semnul feminităţii. De această dată este vorba doar de putere şi independenţă. Feminităţii delicate i s-a adăugat o latură mai dură, de o incontestabilă masculinitate. Pe podiumurile de prezentare feminitatea a fost însoţită de o sexualitate mai pronunţată, dând un sentiment general de modă nouă, independentă, experimentală.
Exprimă-ţi stilul şi personalitatea puternică, independentă, fii trendy, pune în valoare volumul coafurii, ochii superb fardaţi şi tenul pal şi nedefinit care-ţi conferă un aer sexi. Trăieşte în spiritul trendurilor pentru a fi în pas cu lumea sofisticată a modei!
Trendul Militar Romantic
Acestă tendinţă, reflectată de ţinutele vestimentare prezentate în cadrul evenimentului de Maria Hohan, combină romantismul de basm cu accente dure, ce amintesc de comunism, propunând un stil sobru, croieli cu un aspect ferm şi materiale simple asortate. Negrul este culoarea de bază, combinată cu gri, albastru marin sau strălucirea roşului comunist. Sunt etalate puţine bijuterii. Podoabele sunt prezente sub formă de nasturi şi catarame, rozete perlate şi, ocazional, trese.
Mesajele cheie sunt „putere” şi „control”, atribute reliefate şi de coafura înaltă, de tip „coadă de cal” sau coc clasic, cu aspect lucios. Pentru crearea acestor coafuri, specialiştii P&G Beauty recomandă folosirea produselor de styling Wellaflex.
Influenţele est-europene în această tendinţă sunt reflectate şi de „machiajul fară machiaj”, ce promovează nuanţele pale, naturale, efecte ce pot fi obţinute cu ajutorul fondului de ten Max Factor Colour Adapt.
Trendul Couture Retro Paris
Ţinutele Anei-Maria Lungu au ilustrat cel mai feminin dintre trend-urile toamnă/iarnă 2005, inspirat din era couture. Look-ul este extrem de elegant, însă are în acelaşi timp o notă de severitate gen Alfred Hitchcock. Materialele sunt foarte luxoase, predominând croielile rigide şi cu volum, care transmit un mesaj de independenţă.
Efectul de volum este reluat şi în cazul coafurilor „Top Volume” – bogate, dar rigide, cu puţină mişcare, uşor de realizat cu ajutorul produselor din gamele Wellaflex Ultra Strong Hold şi Extra Strong Hold.
Machiajul promovează culoarea naturală a tenului, punând accent pe „îmbujorarea naturală”, prin aplicarea pe pomeţi a fardurilor de obraz Satin Blush de la Max Factor.
Trendul Muza lui Warhol
Sursa de inspiraţie pentru această tendinţă este Edie Sedgwick, muza lui Andy Warhol. Ţinutele propuse de Irina Marinescu au încântat prin accentele şic băieţeşti şi eleganţa dezinvoltă specifică vestimentaţiei urbane.
Coafurile exprimă în totalitate sanătate radiantă şi lejeritate casual. Părul este neted şi bogat, iar forma este dată de bucle largi, subtile, ce pornesc de la mijloc către capetele şuviţelor. Efectul poate fi obţinut cu ajutorul spumei modelatoare Pantene Pro V Perfect Curls sau a produselor Wellaflex Curls&Waves.
Machiajul aminteşte din nou de Edie Sedgick, datorită rujului de buze roz pal, element definitoriu al stilului său. Acelaşi stil eclectic poate fi recreat acum cu ajutorul luciului de buze Max Factor Silk Gloss. Nuanţa roz pal a rujului este întotdeauna asortată cu gene false, negre, lungi şi piele perfectă.
Trendul Feminin Masculin
Ţinutele prezentate de Ştefan Pelger au ilustrat cel mai sexy dintre toate trendurile. Se pune mult accent pe androginitate, combinată însă cu o feminitate puternică. Nu prea se folosesc imprimeuri, majoritatea ţinutelor sunt monotone, accentul fiind pus pe croiuri energice şi materiale de lux.
Părul, „lung&liber” conferă o feminitate sexi masculinităţii sobre, ce invadează podiumul. Este coafura cea mai uşor de realizat dintre toate tendinţele.
Ochii sunt un element cheie al acestui sezon, tuşul de pleoape lichid revenind în forţă. Linii negre, delicate sunt trasate pe pleoapele superioare şi inferioare ale ochilor, pentru un efect de sexualitate felină şi pentru a reflecta sentimentul general de putere şi independenţă. Pentru a da un plus de volum genelor se recomandă folosirea Lash Lift Mascara de la Max Factor.
Ajuns la cea de-a treia editie, P&G Beauty Club îşi propune să ofere, de două ori pe an, prezentarea tendinţelor sezonului în materie de modă, coafură şi machiaj, să furnizeze noutăţi legate de portofoliul de produse şi activităţi P&G Beauty şi să ofere oportunitatea întâlnirilor regulate între profesioniştii din industria de frumuseţe.
{mosloadposition user10}
Articole recomandate:
Classix Festival 2025
Premieră la Teatrul Masca pe 17 și 18 ianuarie 2025: Jurnal de România
Au început înscrierile pentru cel mai mare concurs ce se adresează fotografilor și videografilor de ...
Manifest de românitate. Spectacol-eveniment "Sarmizegetusa" by Liza Panait
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
IAB MIXX Awards România revine în martie 2025 cu noi categorii și o conexiune și mai solidă cu festi...
De ziua Stelei Popescu, pe 21 decembrie, se lansează în Bucureşti un spectacol original... Moarte l...
O seară de dialog între medicină și artă- eveniment la Palatul Bragadiru din București, organizat de...