Artista Global Records, Dara, lansează un proiect inedit, la care a muncit foarte mult împreună cu colegii ei de band. În „Live Session cu DARA” artista din Republica Moldova prezintă piese scrise de ea în ultimele 6 luni, într-o formulă acustică specială, care pot fi ascultate pe canalul său de YouTube:
„Mi-am dorit de mult timp să fac un proiect în care piesele pe care le scriu să fie interpretate live, înainte ca ele să fie produse în studio, să le aud prin prisma băieților din band. A fost o experiență minunată… pentru că am reușit împreună să creăm sound-ul care oglindește perfect vibe-ul meu plus vibe-ul fiecărui instrumentist în parte. Cam așa o să sune concertele live Dara!”, spune artista.
Dara s-a lansat acum 5 ani în Republica Moldova alături de echipa YouBeSC Creative Institute, cucerind publicul de acolo în urma participării la Selecția Națională pentru Eurovision și pe cel din România datorită piesei „Fie ce-o fi”, pentru care a colaborat cu INNA, Antonia și Carla’s Dreams.
În urmă cu un an, ea a devenit artist Global Records, colaborare despre care spune că „nu m-am așteptat să ajung aici, dar, alături de Global Records vreau să fac lucrurile pe care mi le doresc, să cânt ceea ce simt și să povestesc “Istoria unei fete”. Și mă bucur de susținere”, a spus Dara.