în cea mai călduroasă vară
Agenţiile DDB Bucureşti şi Media Direction au implementat împreună un proiect special pentru marca Lipton, şi anume amplasarea în faţa Cercului Militar Naţional din Bucureşti a unui tunel cu stropi de apă, care îi ajută pe pietoni să se răcorească în aceste zile toride de vară. Tunelul este produs în România şi oferă răcoare pe un culoar de aproape 10 m lungime, iar apa folosită este potabilă, fiind filtrată pentru eliminarea impurităţilor. Tunelul este amplasat pe trotuar, într-o zonă cu trafic pietonal intens, în care însă nu există copaci sau alte posibilităţi de a te adăposti de razele fierbinţi ale soarelui, astfel că perdeaua de apă asigură trecătorilor o răcoare binevenită.
„Ideea s-a născut la sfârşitul lunii mai, când datorită temperaturilor neobişnuit de ridicate, am întâlnit situaţii în care bucureştenii toropiţi de căldură se distrau copios stropindu-se cu apă. Îndemnul lansat de Lipton este să transformăm canicula într-un prilej de distracţie şi bună dispoziţie. Proiectul nu este singular, pe plaja din Mamaia Lipton deschizând deja publicului larg un teren de volei cu acelaşi sistem răcoritor de vaporizare a apei”, declară Valentin Golban, Account Director DDB Bucureşti.
Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Apa Nova, care în această perioadă arată o preocupare reală pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei. Montarea tunelului a coincis cu cea mai călduroasă zi a anului, ziua în care bucureştenii s-au confruntat cu efectele codului roşu din punct de vedere meteorologic. Tunelul se activează în momentul în care apare soarele în zonă (orele 10:00) şi rămâne în funcţiune până seara, la orele 19:00.
“Deşi iniţial planificasem montarea tunelului pentru data de 25 iulie, împreună cu partenerii noştri am decis să-l amplasăm cât mai curând, pentru a veni în ajutorul pietonilor. Este un proiect care urmăreşte în primul rând beneficiile pentru trecători şi abia apoi promovarea brandului. Implicarea Lipton este una foarte naturală, fiind în deplină concordanţă cu valorile mărcii”, declară Cristi Mucichescu, Director Executiv Media Direction.
Lansat ca proiect pilot, tunelul va rămâne amplasat în faţa Cercului Militar Naţional pentru aproximativ 7 zile, urmând a fi relocat în alte zone aglomerate din ţară unde deplasarea este foarte dificilă pe perioada caniculei.
Echipa care a contribuit la realizarea acestui proiect este formată din: Dana Iordache, Non-carbonated Marketing Director şi Andra Botan – Product Manager Lipton; Mihaela Păduraru – Director de Buying Outdoor Media Direction şi Cristi Mucichescu – Director Executiv Media Direction; Valentin Golban – Account Director DDB, Mihai Ene – Copywriter DDB şi Mihaela Moţăianu – Art Director DDB.
{mosloadposition user10}