În cadrul conferinţei „Oraşul Viu” desfăşurată astăzi sub înaltul patronaj al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu sprijinul Ministerului Mediului şi Pădurilor, al Gărzii Naţionale de Mediu şi al Comisiei pentru Administraţia Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, invitaţii au discutat despre dezvoltarea durabilă a Bucureştiului: investiţii, arhitectură şi protecţia mediului.
O intervenţie deosebită în cadrul secţiunii despre proiecte de investiţii a avut Daiana Voicu, Managing Partner Willbrook International, partener strategic al acestui eveniment, care a afirmat că „România riscă să piardă investitori importanţi dacă nu ia măsuri pentru rezolvarea problemelor de infrastructură şi de clarificare a legislaţiei. Acestea sunt principalele piedici în calea investiţiilor”.
În opinia sa, în acest moment, autorităţile ar trebui să se concentreze pe stimularea cât mai eficientă a capitalului local, şi nu pe atragerea celui străin. Mai mult, în privinţa României, aceasta susţine că mai sunt şi alte probleme încă nerezolvate, iar „investitorii sunt încă reticenţi în a-şi plasa banii în România, şi chiar în regiune, din cauza temerilor privind revenirea recesiunii”.
Aceste întâlniri au ca scop stimularea şi diversificarea activităţilor economice, impulsionarea investiţiilor în domeniul privat, sprijinirea regenerării centrelor urbane cu potenţial de creştere economică şi crearea condiţiilor, astfel încât acestea să acţioneze ca motoare ale dezvoltării regionale şi locale.