Să fim cinstiți: dulciurile nu sunt privite cu ochi buni. Ba că favorizează apariția cariilor, ba că îngrașă. Din păcate, zahărul este nemilos pus la zid, deși are și el rostul lui în organism. Și tot din păcate, sunt hulite toate dulciurile, fără a se ține cont de faptul că nu toate sunt dăunătoare. Că unele, dimpotrivă, conțin și ingrediente cu adevărat sănătoase, bogate în vitamine și minerale.
Mai degrabă ar trebui făcută departajarea între cele fără absolut niciun aport nutritiv și cele care aduc organismului nutrienți, satisfăcând totodată și pofta de dulce. Cum ar trebui de altfel să se țină cont și de cantitățile consumate, și de frecvența cu care sunt consumate, fie că e vorba de copii sau adulți. Altfel spus, pentru că este imposibil ca cineva să nu mănânce deloc deserturi, este important să le aleagă pe cele nu doar gustoase ci și cât mai sănătoase.
LINO LADA se încadrează perfect în această din urmă categorie. Este o gamă de deserturi obținute din cele mai bune ingrediente, chiar dintre cele esențiale pentru creșterea și dezvoltarea copiilor, o adevărată sursă de energie. Practic este vorba de creme tartinabile care pot fi servite fie pe felii de pâine, fie ca umplutură pentru clătite, fie pur și simplu cu lingura, direct din borcan. LINO LADA Cocos, de exemplu, conțtine lapte bogat în calciu, alune de pădure de cea mai bună calitate și nucă de cocos, având și avantajul că nu conține gluten.
Un alt produs al gamei care satisface gusturi variate este LINO LADA Duo, un produs delicios din ingrediente naturale: alune atent selecționate și prăjite fin, care sunt o sursă excelentă de minerale și vitamine, lapte bogat în calciu și cacao plină de antioxidanți.
Mochi rețetă:
Avem pentru tine o propunere… irezistibilă, un preparat care este în trend: mochi, desertul japonez pe care se pare că toată lumea îl adoră. Iată cum îl poți face chiar tu, acasă:
Într-un castron încăpător pune două căni de făină de orez, o ceașcă de zahăr și o linguriță de praf de copt.
Toarnă apă puțin câte puțin, amestecand continuu, până când compoziția capătă consistența unui aluat obișnuit. (Aluatul va fi lipicios!) Dacă vrei să obtii mochi colorat, poți folosi colorant alimentar. Lasă compoziția să se odihnească o jumătate de oră, apoi acoperă castronul și dă-l la cuptorul cu microunde timp de 10-15 minute.
Scoate aluatul, presară pe blatul de lucu amidon și frământă-l pâna vei obține o textură netedă și nelipicioasă. Taie bucăți și formează bile, umple-le cu câte o linguriță de LINO LADA Cocos sau LINO LADA Duo și închide bila la loc. Opțional poți pudra cu pulbere de matcha.
Nu-i așa că Lino Lada te-a surprins plăcut din nou?!