Compania de comunicare strategică, PR şi lobby, Links Associates, a devenit reprezentantul exclusiv pentru România al CNN Global Network. Reprezentarea are în vedere promovarea în Romania a unor proiecte editoriale, publicitate, marketing şi PR pentru reputatul canal de televiziune.
Cel mai important eveniment care urmează a fi organizat anul acesta în România este seria de reportaje „Autumn of Change”, o serie de materiale realizate în foste ţări comuniste, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Timp de o săptămână, vor fi prezentate reportaje şi materiale despre evenimentele din 1989, dar şi despre schimbările petrecute în ultimele două decenii. Richard Quest, Christiane Amanpour şi Becky Anderson, jurnalişti reprezentativi pentru CNN se vor afla în România pentru a intervieva participanţi la evenimente, tineri născuţi în 1989 şi după, sau personalităţi de prim rang ale vieţii publice româneşti.
„Reprezentarea CNN este pentru compania noastră o nouă provocare profesională. În fapt, continuă în mare măsură proiectele pe care le-am iniţiat la Ministerul Afacerilor Externe: este vorba de a repune România pe hartă, dar nu oricum, ci ca o ţară cu o ofertă extraordinară dar prea puţin pusă în valoare, din punct de vedere cultural, intelectual şi politic”, este de părere Corina Vinţan, managing partner al Links Associates, fost purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. „Nu în ultimul rând, este o oportunitate extraordinară pentru instituţiile publice din România de asociere la un proiect care va contribui în mod substanţial la conturarea profilului internaţional al României”, a subliniat Vinţan.
O echipă a CNN s-a aflat de altfel la Bucureşti în a doua jumătate a lunii aprilie, ocazie cu care s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi personalităţi din România, pentru o primă serie de contacte în vederea demarării proiectului editorial „Autumn of Change”.
Compania a fost înfiinţată în decembrie 2007 de către Corina Vinţan, fost purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe în perioada 2004-2007. Links oferă servicii de comunicare strategică, lobby şi PR. În portofoliul de clienţi are compania Ivatherm (proiecte sociale şi educaţionale), Willbrook Management International (advocacy), Roşia Montană Gold Corporation (comunicare strategică şi public affairs).
Compania a debutat pe piaţa românească cu consultanţă oferită pentru The German Marshall Fund în organizarea conferinţei ce a precedat summit-ul NATO din 2008 şi a coordonat selecţia pentru România a candidatelor pentru premiul „Femeile Europei” manifestare iniţiată de International Association for the Promotion of Women of Europe (AIPFE-www.aipfe.net), organizaţie condusă de Rodi Kratsa, prim-vicepreşedintă a Parlamentului European. Pentru prima dată, laureata acestei competiţii a fost reprezentanta României, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei.
{mosloadposition user10}