România şi organizează cea mai importantă conferinţă regională pe teme de agricultură
Bucureşti, 9 aprilie 2014: Compania de comunicare strategică şi consultanţă în Public Affairs şi Public Relations Links Associates asigură serviciile de comunicare pentru organizaţia European League for Economic Cooperation (Liga Europeană pentru Cooperare Economică – ELEC) – reprezentanţa din România şi organizează la Bucureşti, pe 27 mai 2014, cea mai importantă conferinţă despre agricultură şi protecţia mediului în Europa Centrală şi de Est.
Printre invitaţii speciali ai acestui eveniment desfăşurat cu sprijinul Băncii Naţionale a României se numără Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură, Janez Potocnik, comisarul european pentru Mediu, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale , Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, baronul Bernard Snoy, preşedintele ELEC, Radu Deac, preşedintele ELEC România, Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei pentru Agricultură şi Mediu a ELEC.
Conferinţa va fi cel mai important eveniment al anului dedicat agriculturii şi mediului, teme care domină agenda europeană şi au un impact semnificativ asupra calităţii vieţii.
“Suntem încântaţi că vom asigura serviciile de Comunicare pentru ELEC, o organizaţie prestigioasă care adună laolaltă elite ale business-ului european care prin contribuţia lor de-a lungul timpului şi-au pus amprenta asupra a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. Agricultura României este din ce în ce mai performantă, potenţialul ei este enorm şi acesta este unul dintre motivele alegerii Bucureştiului ca loc de desfăşurare a conferinţei. UE acordă o atenţie deosebită agriculturii şi protecţiei mediului, teme care vor fi abordate cu această ocazie şi care suntem siguri că vor genera dezbateri constructive”, a declarat Corina Vinţan, CEO Links Associates.
„Ne face plăcere să anunţăm colaborarea ELEC cu agenţia Links Associates, pe care am ales-o atât pentru expertiza solidă în domeniul agriculturii, cât şi pentru echipa sa energică şi creativă, care s-a remarcat prin numeroase proiecte ambiţioase”, a declarat Radu Deac, preşedintele ELEC Romania.
{mosloadposition user9}