Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Links Associates anunta afilierea

in Romania si Serbia la cea mai mare companie de PR din lume, Edelman

Compania de comunicare Links Associates a semnat recent un contract exclusiv de afiliere pentru Romania şi Serbia la Edelman, cea mai mare companie de PR din lume, parteneriat care pentru Links Associates înseamnă acces la o reţea globală cu 65 de birouri şi peste 5.000 de angajaţi iar pentru Edelman, consolidarea prezenţei în Europa de Sud-Est.

„Ne face plăcere să primim compania Links Associates în reţeaua Edelman, în calitate de afiliat în România. Considerăm că Europa de Sud-Est are un potenţial de creştere puternic iar România, în mod particular, este o piaţă dinamică. Links Associates este partenerul ideal pentru noi în regiune deoarece împărtăşeşte cu Edelman valori fundamentale precum spiritul antreprenorial, gândirea creativă şi dedicarea totală în serviciul clienţilor. Links Associates, bun venit în familia Edelman!”, a spus Michael Stewart, preşedinte şi CEO Edelman Europa şi Comunitatea Statelor Independente.

“Suntem încântaţi că vom putea oferi servicii de comunicare de înaltă calitate clienţilor Edelman la nivel global, care operează şi în România şi Serbia”, a spus Stan Polovets, Preşedinte Edelman pentru fosta Uniune Sovietică şi Europa de Est. “Europa de Sud-Est se profilează rapid drept un mediu atractiv pentru investiţii pentru multe dintre companiile pe care le servim la nivel internaţional. Parteneriatul Edelman cu Links este încă o dovadă a angajamentului nostru de a fi prezent în orice ţară în care clienţii ne cer sprijin şi consiliere”, a mai spus Stan Polovets.

Fondată în 1952 de newyorkez-ul Dan Edelman, compania Edelman este considerată o veritabilă „biblie a comunicării” pentru orice specialist în relaţii publice. Edelman a introdus conceptul de story telling prin intermediul media pentru a vinde produse şi a construi dimensiunea corporatistă a brandurilor, fiind o permanentă sursă de inspiraţie pentru profesioniştii relaţiilor publice. În 2013, Edelman a fost desemnată „Agenţia globală a anului” de către Holmes Report iar anul acesta Edelman New York a câştigat Marele Premiu şi Leul de Aur la Festivalul Internaţional de Creativitate Cannes Lions, acesta fiind cel mai recent dintr-un palmares de nu mai puţin şapte trofee obţinute la acest concurs emblematic pentru industria comunicării creative.

„Am fost inspirată timp de 20 de ani de modelul Edelman de antreprenoriat şi viziune în domeniul comunicării. Compania pe care am creat-o acum şapte ani a adoptat aceeaşi filosofie, aceea de a crea modele noi de comunicare, de a pune interesul clientului în echilibru cu interesul public, de a cultiva transparenţa şi dialogul cu actorii sociali şi politici şi mai mult decât atât, de a consolida branduri care au fost în linia întâi a agendei publice. Edelman ne-a ales pentru că avem aceleaşi valori, pentru că suntem tineri şi curajoşi, credem în talent şi respectăm deontologia profesională. Salutăm parteneriatul cu Edelman care se va dovedi extrem de valoros atât pentru noi, cât şi pentru clienţii noştri”, a spus Corina Vinţan, CEO Links Associates.

De-a lungul timpului, Links Associates a dezvoltat un portofoliu de clienţi în peste 11 industrii, cărora le oferă servicii integrate de Public Affairs şi Public Relations, atuu care a cântărit semnificativ în decizia Edelman în privinţa afilierii. Pentru Links Associates, care s-a consacrat ca lider în Public Affairs, este de aşteptat ca afilierea la Edelman să aibă ca efect creşterea serviciilor de Public Relations.

Links Associates este o companie românească de comunicare strategică, specializată în public affairs, relaţii publice, management de evenimente şi consultanţă de business, cu birouri în Bucureşti şi Belgrad, având operaţiuni în Europa şi la nivel internaţional. Links Associates are o expertiză în 11 industrii cheie, printre care energie, telecom, farma, real estate, asigurări, retail, minerit, tutun, agricultură sau industrie grea. Links Associates este şi singurul reprezentant de vânzări în România al Dow Jones şi CNN. Managementul firmei este reprezentat de Corina Vinţan, în calitate de CEO, care deţine 90% din acţiuni, Diana Nahorniac, Managing Partner, cu 10% din acţiuni, şi de Tilak Patel, CFO. Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul www.yourlink.ro.

Edelman este cea mai mare companie de relaţii publice din lume, cu peste 5000 de angajaţi în 65 de ţări şi afiliaţi în 35 de ţări. Edelman a fost desemnată de către Advertising Age în 2009 «cea mai bine plasată companie de PR a momentului», în 2010 şi 2011 s-a plasat în lista Agenţiilor cotate în clasa A iar în 2014 a fost evaluată ca o «Agenţie de urmărit». Adweek a desemnat Edelman drept “Agenţia de PR a anului” în 2011 iar PR Week a numit-o tot în 2011 “Cea mai mare agenţie a anului”. În 2013 Holmes Report a evaluat-o ca «Agenţia globală a anului » iar în 2012 ca «Agenţia digitală a anului». Edelman a câştigat de şapte ori la Cannes Lions, cel mai recent succes fiind înregistrat anul acesta, când a câştigat Marele Premiu şi Leul de Aur. În 2010 şi 2012 Edelman a fost considerată de Advertising Age drept “Unul din cele mai bune locuri pentru a lucra” iar Glassdoor a plasat-o în top 10 “Cele mai bune locuri pentru a lucra” în 2011, 2013 şi 2014. Edelman deţine şi companii specializate: Edelman Berland (cercetare), Blue (Advertising), BioScience Communications (comunicare medicală) şi Edelman Significa (Brazilia). Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul www.edelman.com.

Bucuresti, 07.07.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.