Compania Links Associates a intermediat parteneriatul dintre CNN şi Ministerul Turismului pentru Târgul de Turism al României, care se desfăşoară la Bucureşti, la Romexpo, în perioada 15-18 octombrie. CNN este parterul media al Ministerului Turismului pe perioada târgului.
Compania de comunicare strategică, PR şi lobby, Links Associates, este din luna mai a acestui an reprezentantul exclusiv pentru România al CNN Global Network.
Compania Links Associates a fost înfiinţată în decembrie 2007 de către Corina Vinţan, fost purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe în perioada 2004-2007. Links oferă servicii de comunicare strategică, lobby şi PR. În portofoliul de clienţi are compania Ivatherm (proiecte sociale şi educaţionale), Willbrook Management International (advocacy), Palatul Ştirbei (comunicare strategică şi PR), Roşia Montană Gold Corporation (comunicare strategică şi public affairs).
Compania a debutat pe piaţa românească cu consultanţă oferită pentru The German Marshall Fund în organizarea conferinţei ce a precedat summit-ul NATO din 2008 şi a coordonat selecţia pentru România a candidatelor pentru premiul „Femeile Europei” manifestare iniţiată de International Association for the Promotion of Women of Europe (AIPFE-www.aipfe.net), organizaţie condusă de Rodi Kratsa, prim-vicepreşedintă a Parlamentului European. Pentru prima dată, laureata acestei competiţii a fost reprezentanta României, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}