Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine desfășoară, în perioada 19 martie-30 aprilie, o nouă ediție a proiectului LinguART. Proiectul are ca scop realizarea de lucrări artistice, cu o tematică prestabilită, pentru ca fiecare student să își dezvolte imaginația într-un mod constructiv și pentru a-și manifesta talentul artistic.
Evenimentul este deschis tuturor studenților din cadrul Universității din București, iar participanții au posibilitatea de a alege dintr-o paletă largă de domenii artistice: arte plastice (pictură, arte decorative), scriere literară (proză și poezie), artă teatrală (scurtmetraje, monologuri, sketchuri), fotografie și artă digitală. Tematica ediției de anul acesta este „The ART of looking forward”.
Cei care doresc să participe se pot înscrie completând acest formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScmVo1gdyf_3l6iT5rolZD2JvSpI0lpC6EY2SsXllVtRyaBtA/closedform, în perioada 19-27 martie. Între 28 martie-10 aprilie, va avea loc o serie de webinare, aceasta fiind și perioada în care se pot preda lucrările. După perioada de jurizare, care va avea loc între 11-17 aprilie, câștigătorii vor fi anunțați pe data de 20 aprilie. Echipa Coordonatoare a proiectului își dorește să organizeze festivitatea de premiere pe data de 30 aprilie, dar pot exista modificări în funcție de situația de la acea vreme.
LinguART s-a bucurat de un mare succes în cadrul edițiilor trecute, mulți studenți dorindu-și să își dezvolte talentul artistic și imaginația. Echipa Coordonatoare LinguART 2021, precum și participanți ai ediției de anul trecut, vorbesc despre importanța expunerii talentului artistic, scopul proiectului și despre experiența plăcută pe care au avut-o în cadrul proiectului:
,,LinguART este un proiect de tip concurs, destinat tuturor studenților talentați ai Universității din București. De obicei, se desfășoară pe mai multe arii de concurs (pictură, fotografie, design grafic etc.). Scopul lui este promovarea tinerelor talente din Universitatea noastră.
Am aplicat anul trecut alături de Octavian Sauciuc pentru postul de Coordonator. Atunci nu aveam prea multe cunoștințe despre acest proiect, dar ne-am informat bine înainte să începem. Țin minte că eram tare entuziasmați și ne pregătisem planul de proiect în cel mai mic detaliu.
Sunt multe aspecte care trebuie luate în considerare: de la stabilirea datelor exacte ale etapelor, la alegerea ariilor de concurs, a premiilor pe care îți dorești să le oferi, a juraților și a unei eventuale locații, în cazul în care se va desfășura o activitate fizică. Noi am organizat o expoziție și premierea la o cafenea drăguță, unde am invitat participanții și jurații. A fost o atmosfera tare plăcută și ne-am bucurat că am putut facilita un eveniment fizic după mult timp de online.” (Cătălina Stoica, coordonator LinguART 2021)
,,Sunt de părere că LinguART este un proiect foarte important, întrucât oferă oportunitatea artiștilor la început de drum de a se afirma și de a se face văzuți. Ceea ce îmi place este faptul că există secțiuni diverse: de la poezie până la fotografie și artă digitală. Anul trecut, tematica a constat în arta în timpul pandemiei, subiect pe baza căruia am scris o poezie.
Experiența de a lua parte la acest concurs a fost deosebită. Mi-a pus la încercare abilitățile de scriitor din care am reușit să învăț lucruri noi. Cu siguranță voi repeta această experiență la edițiile ce urmează.” (Mădălina Balea, participant LinguART 2021)
,,LinguArt este impulsul de care ai nevoie pentru a-ți găsi latura artistică pe care nu credeai că o ai. Începe cu «nu știu dacă merită» și se sfârșește cu «cât de mult mi-a plăcut, mai particip». Nu știu cum s-au pregătit lucrurile în spatele cortinei, pentru că eu am fost participant, dar pot spune că a fost depusă multă muncă pentru a pune la punct acest proiect.
Am intrat în cursă la edițiile din 2020 și 2021 și am câștigat primul loc de fiecare dată. Mi-au plăcut mult tematicile. M-am regăsit în ele și m-au făcut să descopăr o latură a mea pe care nu credeam că o am. Și asta am făcut: am scris despre iubire și despre conflict interior, despre teamă și despre mintea inocentă și frumoasă a unui Akita Inu pe nume Rei.
LinguART m-a făcut să experimentez și să creez ceva cu totul deosebit. A fost ocazia perfectă pentru a-mi deschide drumul către o pasiune în domeniul creației. LinguART e un mod de viață!” (Bianca Matei, locul I LinguART 2020 și 2021)
Ediția de anul acesta se pregătește să fie întru totul inovatoare. Echipa Coordonatoare LinguART 2022 vorbește despre cum decurge pregătirea proiectului, așteptările pe care le au și primele impresii legate de proiect:
„Oportunitatea de a face parte din Echipa Coordonatoare LinguART 2022 reprezintă pentru mine o adevărată provocare. Ne dorim să aducem artiștii Universității din București la un loc și să le oferim un spațiu în care pot simți că se pot exprima liber, într-un mod creativ.
Procesul de pregătire a fost unul de-a dreptul minunat și ne bucură faptul că am primit suportul multor oameni de cultură. Suntem siguri că studenții vor fi atrași de webinarele pe care le vom organiza împreună cu aceștia în săptămânile ce urmează. Cea mai arzătoare dorință a noastră ca Echipă Coordonatoare este să avem un număr cât mai mare de concurenți care să își dea frâu liber imaginației și creativității.” (Andreea Cuprian, Coordonator LinguART 2022)
„Pregătirile sunt în toi, iar noi muncim mult pentru ca proiectul să decurgă conform planului. Când vine vorba de așteptările pe care le avem, pot spune că ne dorim să vedem un număr cât mai mare de studenți ai Universității care doresc să participe.
Sperăm, de asemenea, să vedem cât mai multe lucrări inovative, în concordanță cu tematica, realizate de participanți. Experiența în acest proiect sunt sigură că mă va ajuta să învăț lucruri noi în ceea ce privește arta, dar și să mă dezvolt ca persoană.” (Diana Văceanu, Asistent-Coordonator LinguART 2022)
„Pregătirea proiectului merge foarte bine până acum. Suntem toate foarte motivate pentru a reuși să organizăm o ediție bine pusă la punct. Cred cu tărie că, la fel ca și celelalte ediții, LinguART 2022 va fi un adevărat succes. Sunt foarte nerăbdătoare să descopăr oameni talentați și să încerc să îi motivez să își ducă pasiunile mai departe. Știu cum este să fii nesigur pe creația ta și cât contează un feedback constructiv din partea unei persoane avizate. Abia aștept să dăm start concursului!” (Iris Gherase, Asistent-Coordonator LinguART 2022)