Lindab, liderul european în producţia de tubulaturi circulare de ventilaţie, a fost ales de către Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) să furnizeze sistemul de ventilaţie pentru primele două case pasive certificate din România, amplasate în incinta Universităţii Politehnica Bucureşti. Sistemele Lindab – instalaţii de ventilaţie controlată la cerere – au fost alese pentru gradul superior de etanşeitate asigurat, respectând standardele germane ale Passive Haus Institut (PHI), singurul organism de certificare a caselor pasive. Astfel se va putea optimiza consumul de energie electrică şi se va asigura un climat interior fără umiditate, praf, bacterii şi noxe. Proiectul este în curs de finalizare.
“Aerul proaspăt este furnizat în cantitatea necesară în camerele de zi şi dormitoare, în timp ce aerul poluat este extras prin bucătării şi băi, prin sistemele de tubulaturi metalice etanşe şi prin grile şi valve. Mulţumită recuperării de căldură foarte eficiente, de până la 95%, pierderile de căldură sunt diminuate, iar ocupanţii beneficiază continuu de aer curat la parametri nominali. Aerul proaspăt introdus în case este preîncălzit prin recuperarea căldurii aerului uzat, evacuat”, a explicat Costin Ionescu, Director de Produs Lindab Ventilaţii.
“Am ales să realizăm ventilaţia cu sistemul de tubulaturi Lindab pentru asigurarea unui nivel maxim de etanşeitate sistemului de ventilaţie. Astfel, am minimizat pierderile de aer, care altfel ar fi trebuit compensate prin creşterea debitului de aer al ventilatorului şi supradimensionarea elementelor sistemului – ventilatoarele, filtrele, bateriile de răcire/încălzire, alte recuperatoare şi schimbătoare de căldură etc.. Utilizând tubulaturile etanşe Lindab Safe am putut respecta standardul impus pentru realizarea casei pasive”, spune Adriana Milandru, reprezentant ISPE, membru în cadrul reţelei europene de promovare a casei pasive PASS-NET.
Pentru o casă pasivă, sistemul de ventilaţie mecanică este foarte important, întrucât contribuie semnificativ la asigurarea unui climat confortabil interior atât vara, când temperatura maximă nu trebuie să depăşească 260C, cât şi iarna, când temperatura interioară trebuie să fie de minimum 200C. Totodată, se evită creşterea umidităţii relative la peste 60%, formarea mucegaiului şi înmultirea acarienilor, cauzatori de boli. Practica atât de comună a deschiderii ferestrelor pentru aerisire va fi total uitată în conceptul de casă pasivă, care are ca cerinţă obligatorie obţinerea eficienţei energetice şi crearea unui climat sănătos şi confortabil.
Având în vedere că limita maximă a consumului specific anual pentru încălzire/răcire pentru o casă pasivă este de 15 kWh/m2/an, iar valoarea consumului specific total de energie primară trebuie să fie sub 120 kWh/m2/an, economia anuală de energie numai pentru încălzire/răcire poate ajunge la 90% în comparaţie cu o casă convenţională, respectiv 60-70% luând în considerare toţi consumatorii de energie din locuinţă (încălzire, răcire, iluminat, aparate şi echipamente electrice).
”Soluţiile noastre ”verzi” au fost alese şi în alte state europene, nu numai în proiecte de tip ”case pasive”, ci şi în proiecte de case ”energy plus”, care produc mai multă energie decât consumă. De asemenea, pe lângă produsele ecologice furnizate, Lindab pune la dispoziţie softuri specializate, cum ar fi Cy-energy, un program dedicat de calcul al eficienţei energetice a clădirilor metalice, în conformitate cu standardul german DIN 18599. Avantajul principal îl constituie faptul că beneficiarul cunoaşte încă din faza de proiectare costurile pentru fiecare tip de energie produsă, transformată şi transportată de viitoarea clădire”, a completat reprezentantul Lindab. „Per ansamblu, compania este preocupată de reducerea impactului asupra mediului şi de utilizarea eficientă a resurselor. Până în anul 2020, Grupul Lindab îşi propune să reducă cu 20% consumul de energie, să crească cu 20% sursele de energie regenerabilă şi să scadă cu 20% emisiile totale de GHG – gaze cu efect de seră”.