· În 2011, Lindab a vândut aproape 37.000 mp de tablă plană fălţuită
În primele 6 luni ale anului 2011, Lindab România a obţinut o creştere de 65% pe segmentul tablei plane fălţuite, faţă de întreg anul 2010, evoluţie susţinută de lansarea şi promovarea de noi produse. Astfel, în prezent, gama conţine 5 produse diferite, care pot răspunde diverselor nevoi din piaţă. Până în luna iunie, vanzările Lindab pe segmentul acoperişurilor fălţuite au însumat 36.600 mp. Compania are în derulare livrarea de sisteme de acoperiş fălţuit către proiecte importante, cum sunt Cluj Arena, Casino Cluj Napoca sau Grand Hotel Bulevard din Bucureşti.
“Urmăm în continuare filosofia simplificării construcţiilor, punând accent pe această gamă de produse uşor de montat, rezistente şi cu mare potenţial estetic. Acoperişul fălţuit reprezintă unul dintre segmentele principale din portofoliul Lindab Profile şi considerăm că există încă potenţial neexploatat în piaţă. De aceea am pus anul acesta accent pe acest tip de produs, lansând şi susţinând pe piaţă o varietate de soluţii. Iar rezultatele pe care le-am obţinut pe această piaţă de nişă, într-o perioadă dificilă, au fost peste aşteptări”, a explicat Andrei Sulyok, Director General Lindab Romania.
Gama LindabArtline include produse cu caracteristici diverse, adaptate nevoilor variate ale clienţilor. LindabArtline PLX se bazează pe un aliaj special pentru fălţuit, cu rezistenţă anticorozivă ridicată, şi se adaptează uşor formelor arhitecturale complexe. FAP este un produs nou în gamă, dedicat în special suprafeţelor mari. Gama LindabArtline include o variantă de tablă fălţuiă din aluminiu, pentru clienţii care doresc un design deosebit, având o gamă specială de culori, cu acoperire PVDF sau Natur şi rezistenţă excelentă la factori de mediu. Pentru proiecte speciale, Lindab pune la dispoziţie şi variantele de acoperiş fălţuit din metale nobile – cupru DHP, titan-zinc şi inox. De asemenea, pentru a completa gama, compania a lansat pe piaţă Lindab SRP Click, o variantă accesibilă a acoperişului fălţuit. Principalul avantaj al noului produs este rapiditatea montajului, respectiv îmbinarea printr-un singur clic a profilelor, fără unelte speciale.
Un beneficiu important pentru clienţii finali este faptul că sistemele de tablă fălţuită se livrează împreună cu toate accesoriile necesare: elemente de tinichigerie special concepute pentru rezolvarea corectă a detaliilor, şuruburi compatibile din punct de vedere cromatic, jgheaburi şi burlane disponibile în mai multe dimensiuni, sisteme de siguranţă pentru acoperiş şi elemente de aerisire.