ü Compania a organizat de asemenea un eveniment dedicat pentru copiii cu dizabilitati – „Joaca si creatie pentru motivatie”
Lindab Romania a sponsorizat Fundatia Motivation prin donarea materialelor necesare unui acoperis nou pentru o casa din Clinceni, unde locuiesc 8 copii cu dizabilitati, serviciile de montaj fiind asigurate de un partener Lindab. De asemenea, angajatii companiei au organizat pentru copii un eveniment special, „Joaca si creatie pentru motivatie”, care a inclus ateliere de terapie ocupationala si jocuri de bocce, mima, volei si badminton. Fundatia Motivation are drept scop imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati din Romania, punand accent pe integrare sociala, educationala si profesionala.
„Suntem foarte bucurosi ca am putut contribui la o viata mai buna pentru acesti copii, sponsorizand Fundatia in aceasta vara cu o invelitoare noua si rezistenta. Placerea a fost si mai mare sa-i intalnim personal si sa cunoastem povestea fiecarui copil. In ciuda dificultatilor la care sunt expusi, au vointa de a trai o viata normala, fac performanta in sport, participa la Special Olympics si chiar au obtinut medalii in tara in in strainatate. Ambitia lor si dedicarea celor de la Fundatia Motivation, care au grija de ei zi de zi, trebuie sa fie un exemplu pentru noi toti. Avem foarte multe de invatat de la acesti copii si de la cei care ii sustin”, a adeclarat Andrei Sulyok, Director General Lindab Romania.
Despre Motivation Romania
Fundatia Motivation Romania este o organizație neguvernamentala, nonprofit, avand drept scop imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati din Romania. Serviciile pe care le ofera acopera o gama larga de nevoi ale copiilor si adultilor cu dizabilitati, de la echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilitati motorii, la recuperare medicala si instruire pentru viata independenta, alaturi de un instructor in fotoliu rulant. Programele fundatiei pun accent pe integrarea sociala, educationala si profesionala, prin consultanta pentru accesibilizarea spatiilor, medierea integrarii in munca, ingrijire in centrul de zi sau activitati de petrecere a timpului liber – sport adaptat, evenimente culturale. Povestile unora dintre tinerii cu dizabilitati sprijiniti de Motivation pot fi citite pe //motivation.ro/povesticopii.php?action=list&language=ro .
Despre Lindab România
Compania Lindab este prezentă pe piaţa românească începând cu anul 1994. Profile, Ventilaţii si Building Systems sunt cele trei domenii principale de activitate. Lindab Profile dezvoltă, produce şi promovează soluţii şi sisteme eficiente din oţel pentru industria construcţiilor: ţiglă metalică, acoperişuri fălţuite, sisteme de jgheaburi şi burlane, porţi de garaj, construcţii uşoare, trape şi luminatoare, elemente de siguranţă pentru acoperiş, sisteme de placări, profile uşoare etc. Lindab Ventilaţii acoperă toată gama de sisteme de ventilaţie: tubulatură şi accesorii, difuzoare, grile şi anemostate, atenuatoare de zgomot, clapete de reglaj etc. Lindab Astron Building Systems este lider european în clădiri metalice industriale şi comerciale, pentru recreere, inclusiv clădiri multietajate, şi oferă servicii complete pentru proiecte la cheie în toată Europa, prin reprezentanţele locale şi prin reţeaua de parteneri autorizaţi.
Lindab România este parte a concernului internaţional Lindab Group, care dezvoltă, produce şi promovează soluţii moderne pentru construcţii civile şi industriale şi sisteme ecologice de ventilaţii. Lindab Group are puncte de lucru în 31 de ţări şi un număr de 4900 de angajaţi.