Lidl şi Telekom Romania sunt câştigătorii ediţiei din 2018 a competiţiei Deloitte Green Frog Award la nivel local. Ambele companii s-au calificat astfel pentru următoarea etapă a concursului care urmează să aibă loc la începutul acestui an, la nivel regional. Această competiţie internaţională premiază excelenţa în raportarea corporativă nefinaciară şi integrată din Europa Centrală şi din alte regiuni nominalizate.
La această a patra ediţia a Green Frog Award România s-au înscris companii din diverse sectoare precum bancar, servicii financiare, bunuri de consum, produse farmaceutice, IT, petrol şi gaze. Un juriu independent a ales câştigătorii, analizând indicatori precum performanța durabilă și implicarea strategică, materialitatea, conținutul, structura și creativitatea în comunicare, măsurarea impactului, integrarea financiară și nefinanciară a datelor.
„Rapoartele Lidl si Telekom Romania au dovedit angajamente strategice foarte solide, analizând pe baza unei matrice solide de materialitate. Aceste rapoarte sunt o dovadă a transparenţei, responsabilităţii şi respectului faţă de toate părţile interesate în activitatea companiilor respective. În plus, s-au evidenţiat printr-o aliniere foarte bună cu brandul, demonstrând creativitate atât în ceea ce priveşte designul grafic, cât şi în structura raportului”, a spus Andrei Ionescu, Partener Consultanță în Managementul Riscului, Deloitte România.
„Suntem foarte mândri că primul raport de sustenabilitate al Lidl a primit premiul Green Frog. Este o distincție importantă și o dovadă a faptului că am dezvoltat un raport valoros, cu rezultate și obiective relevante, apreciate de specialiștii în domeniu. Prin modelul nostru de business sustenabil, prin măsurile de responsabilitate socială pe care ni le asumăm și prin fiecare raport de sustenabilitate, ne dorim să contribuim la dezvoltarea durabilă a României și să inspirăm și alte companii să ni se alature în acest demers”, a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare & CSR, Lidl Romania.
„Deloitte Green Frog Award atrage companii importante şi ne simţim onoraţi că am fost desemnaţi câştigătorii competiţiei locale din acest an. Această realizare certifică eforturile Telekom Romania de a implementa măsuri sustenabile, ca parte a strategiei şi planurilor noastre ce vizează transformarea proceselor şi culturii organizaţionale. Aşteptăm cu optimism participarea la următoarea etapă a competiţiei”, a declarat Florina Șerban, Expert Responsabilitatea Corporativă, Telekom Romania.
În fiecare an, peste 60 de rapoarte din diferite industrii, împreună cu competitorii din Europa Centrală şi de Est, iau parte la etapa regională a Green Frog Award (GFA). Din anul 2015, Green Frog Award cuprinde atât o etapă naţională, cât şi una regională. Rapoartele desemnate câştigătoare în cadrul competiţiei naţionale se califică pentru etapa regională.
În cadrul ediţiilor anterioare, o serie de companii din România s-au calificat pentru etapa regională a concursului. Ediţia din 2017 a GFA România a avut până în prezent cel mai mare număr de companii participante, fiind câştigată la nivel local de Raiffeisen Bank, care s-a calificat în etapa regională.
Mai multe detalii despre Green Frog Award găsiți aici.