Lidl lansează o nouă inițiativă de susținere a educației incluzive de calitate, cu scopul de a contribui la reducerea abandonului școlar din mediul rural.
Cu ajutorul clienților săi, Lidl va sprijini UNICEF într-un demers comun prin care elevii din medii defavorizate vor fi susținuți în finalizarea învățământului obligatoriu. Astfel, în perioada 12 noiembrie – 24 decembrie, pentru fiecare jucărie achiziționată din magazinele sale, Lidl donează un leu către UNICEF.
În România, 2 din 10 copii renunță la educație înainte de a finaliza învățământul obligatoriu. Copiii care nu termină 10 clase sunt expuși unui risc mai mare să trăiască la limita sărăciei și a excluziunii sociale, condiții pe care ajung să le transmită ulterior propriilor copii. Începând cu 12 noiembrie, clienții Lidl pot contribui la susținerea educației de calitate a elevilor din medii defavorizate, pentru ca ei să dispună de cunoștințele și competențele de care au nevoie pentru a se integra în societate și pe piața muncii. Astfel, la orice achiziție din gama de jucării, Lidl va direcționa 1 leu către organizația UNICEF.
Colaborarea cu UNICEF a început în 2017 când Lidl și clienții săi au sprijinit organizația cu fonduri in valoare de 740.000 de lei pentru pregătirea și consilierea elevilor din mediul rural aflați la risc de abandon școlar între clasa a VIII-a și clasa a IX-a, la sprijinirea cadrelor didactice pentru a-și dezvolta competențele necesare care să le permită să vină în sprijinul copiilor cu risc de absenteism și abandon școlar, dar și a părinților elevilor pentru a fi motivați să susțină participarea școlară a copiilor lor. Pachetul Educație Incluzivă de Calitate al UNICEF pentru îmbunătățirea calității educației din școli este un demers pe termen lung, astfel că, și anul acesta, Lidl susține misiunea organizației prin lansarea unei noi campanii în unitățile din toată țara.
„Suntem responsabili pentru generațiile care urmează, pentru modul în care se dezvoltă și pentru calitatea viitorului lor. De aceea, ne alăturăm unui nou demers sustenabil de sprijinire a educației, prin care, împreună cu UNICEF, ne propunem să creștem calitatea formării cadrelor didactice, să reducem rata de abandon școlar din mediul rural și să pregătim elevii de astăzi pentru a-și urma visurile”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.