lucrarile celor mai cunoscuti artisti romani contemporani
Pentru prima dată într-o licitaţie Artmark, arta contemporană este în prim plan. Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană organizată de Artmark pe 13 aprilie adună în acelaşi eveniment peste 40 de artişti contemporani din tânăra generaţie, ilustrând, prin creaţii recente, viziuni şi modalităţi noi de expresie pe scena artei contemporane româneşti. Alături de aceştia, mai mult de 30 dintre cei mai importanţi artişti postmoderni vor fi reprezentaţi în licitaţie prin opere remarcabile de pictură şi grafică.
Zoltán Bela, Roman Tolici, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Aurel TAR, Dan Beudean, Vlad Olariu, Teodor Graur, Iuliana Vâlsan, Gheorghe Ilea, Mircea Suciu, Tara Von Neudorf sunt doar câțiva dintre artiștii ale căror lucrări vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie Artmark de artă contemporană. Mulți dintre aceștia desfăşoară o intensă activitate expoziţională în ţări din Europa, din Statele Unite şi din alte colțuri ale lumii, aflându-se în vizorul unor galerii internaționale de prestigiu, care le urmăresc evoluţia.
Alături de lucrările artiştilor ce şi-au început activitatea în anii 2000, licitaţia prezintă creaţii ale unor artişti contemporani reputaţi, figuri centrale ale Postmodernismului românesc: Ion Grigorescu, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Constantin Flondor, Ion Biţan sau Florin Mitroi.
Licitaţia de Artă Postmodernă şi Contemporană are în centrul atenţiei lucrarea intitulată „Prinţesa”, o operă spectaculoasă: o locomotivă cu aburi, desenată la scară reală, în pastel pe pânză. Cu o înălţime de 4,5 metri şi 20 metri lungime, lucrarea se pregăteşte să intre în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare operă de artă pusă în vânzare vreodată printr-o casă de licitaţii. Autorul „Prințesei” este tânărul Alexandru Bunescu iar valoarea operei sale este cuprinsă între 50.000 – 60.000 euro.
O altă lucrare scoasă la vânzare este „Enescu”, semnată de Corneliu Baba. Apariția muzicianului în imaginarul lui Baba are ca primă sursă predilecția pictorului pentru muzică, în special pentru vioară. În memoriile sale, pictorul a redat prima întâlnire cu Enescu, în adolescență, când îl asculta și era vrăjit de impozanța violonistului român. Baba alege să îl picteze pe Enescu bătrân, umil, în fața mulțimii ce-l elogiază. El nu conduce compoziția către o imagine idilică, ci îl umanizează, integrând astfel tema în ciclicitatea vieții, de la naștere la degradare și dispariție. Valoarea operei este cuprinsă între 15.000 – 20.000 euro.
„Peisaj albastru”, semnat de Alexandru Ciucurencu, este o altă operă-vedetă ce ilustrează unul dintre cele mai frumoase peisaje ale sale, realizat prin procedeul tonului în ton. Griul valorat cu albastru ori albul irizat ar putea să indice, de fapt, un peisaj de iarnă, dar ceea ce impresionează mereu la Ciucurencu este dezinvoltura cu care interpretările sale eludează coordonatele spațiale exacte, alcătuind prin culoare adevărate sinestezii. Pictura este estimată la o valoare cuprinsă între 8.000 – 12.000 euro.
Licitaţia de Art-Nouveau şi Romantism şi Licitaţia de Artă Postmodernă şi Contemporană vor avea loc la J.W. Marriott Bucharest Grand Hotel, miercuri, 13 aprilie. Operele scoase la vânzare pot fi admirate în expoziţia deschisă gratuit publicului la J.W. Marriott Bucharest Grand Hotel de luni, 11 aprilie, până miercuri, 13 aprilie 2011, între orele 11.00 – 21.00.