Jumătate (50%) dintre românii din mediul urban care au absolvit cel puțin liceul declară că aceasta este perioada care le-a plăcut cel mai mult din școală, arată un nou studiu iSense Solutions.
Datele au fost culese în septembrie 2019 și sunt reprezentative la nivel urban.
Facultatea a fost desemnată perioada preferată din școală de către 38% dintre românii care au absolvit cel puțin aceasta formă de învățământ, pe când 15% dintre cei care au absolvit cel putin gimnaziul au nominalizat ciclul gimnazial ca fiind cea mai frumoasă perioadă din școală.
Liceul este și perioada în care se leagă prietenii de durată – 70 % dintre românii din mediul urban au rămas prieteni cu colegii de liceu.
Care sunt materiile preferate ale celor care au absolvit școala în România?
Limba română și matematica ocupă primul loc, la egalitate, în preferințele românilor: 44% au declarat că materia preferată a fost limba română, respectiv matematica. Urmatoarele materii îndrăgite de români sunt, în ordine: geografia (43%), limbile străine (42%), istoria (35%), biologia (28%), fizica (25%), educația fizică (22%), chimia (22%).
Dar profesorii preferați?
În ceea ce privește profesorii preferați, pe primul loc sunt menționati profesorii de limba română (44%), urmați de profesorii de matematică (39%), limbi străine (38%), geografie (29%), istorie (29%), fizică (22%), educație fizică (19%), chimie (18%).
Cum își amintesc adulții din România de profesorii lor?
Românii din mediul urban își percep profesorii ca fiind în primul rând dedicați (56%), apoi implicați (54%) și în al treilea rând exigenți (51%). În același timp, jumătate dintre români spun că au avut profesori deschiși și comunicativi (50%). 41% spun că au avut profesori obiectivi, 37% spun că profesorii lor reprezintă pentru ei modele de urmat, iar 26% îi percep ca fiind creativi.
“Un lucru plăcut pe care l-am aflat prin intermediul studiului nostru este că mai mulți dintre tinerii între 18 și 25 de ani își percep profesorii ca fiind deschiși și comunicativi (66%), implicați (64%) și dedicați (60%), comparativ cu celelalte generații. Este o veste încurajatoare și ne bucurăm că am surprins această tendință în studiul nostru”, declară Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.
Cum se descriu românii pe ei în postura de elevi/studenți?
Puțin peste jumătate (53%) dintre români consideră ca au fost elevi conștiincioși, 45% se descriu ca descurcăreți, 42% ascultători și aproximativ o treime (31%) spun că au fost elevi creativi. 14% spun că au fost elevi neastâmpărați și năzbâțioși.
Femeile se descriu mai degrabă ca fiind conștincioase (60%), pe când bărbații spun despre ei că sunt mai degrabă descurcăreți (50%).
Datele sunt culese în septembrie 2019, cercetarea fiind realizată online pe 500 respondenți și este reprezentativă pentru mediul urban din România, cu un grad de eroare de +/- 4.38 % la un nivel de încredere de 95%.