Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, a înregistrat în perioada stării de urgență (15 martie-15 mai 2020) vânzări cu 81% mai mari la cărțile pentru copii, în timp ce vânzările de jocuri au crescut cu 66%.
Creșterea raportată la aceeași perioadă din 2019 a fost uniformă pe toate categoriile de vârstă, cu interes remarcabil față de cărțile de activități și caietele de scriere și grafisme, folosite de părinți ca suport pentru continuarea procesului educațional înterupt odată cu închiderea grădinițelor și școlilor.
Ponderea produselor adresate celor mici în total vânzări pe Libris.ro, a ajuns în ultimele două luni la 23%, față de 18% cât reprezentau cumulat cărțile pentru copii și jocurile în perioada similară a anului trecut.
“Implicarea activă a părinților în procesul educațional al copiilor a crescut semnificativ. Adulții din familie au fost puși în situația de a prelua o parte din responsabilitățile cadrelor didactice. Astfel, mulți părinți au dorit să completeze lecțiile online și s-au implicat în activități suplimentare alături de copiii lor” – consideră Laura Țeposu, CEO Libris.ro.
Top cele mai vândute cărți pentru copii în starea de urgență
În topul celor mai vândute 15 volume pentru copii se regăsesc titluri clasice de aventuri, alături de cărți cu activități de învățare prin joc și materiale educative care completează procesul de educație.
„Preocuparea părinților pentru asigurarea unui context prielnic pentru educație și dezvoltarea celor mici a fost evidentă prin prisma achizițiilor făcute pe Libris.ro. Închiderea școlilor și grădinițelor și migrarea către lecțiile online au schimbat într-un timp extrem de scurt modul obișnuit de predare. Fie că vorbim despre lecturi captivante sau despre cărți cu resurse și activități educative, părinții au căutat soluții alternative pentru a menține interesul copiilor față de acumularea de cunoștințe sau deprinderi” – adaugă Laura Țeposu.
1. Aventurile lui Tom Sawyer – Mark Twain
2. Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +3 ani
3. Bufnița care se temea de întuneric – Jill Tomlinson
4. Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupery
5. Caiet de scriere – Învăt să scriu cifre (Mă pregătesc să merg la școala 2)
6. Caietul meu de înițiere în grafică 3-4 ani
7. Dumbrava minunată – Mihail Sadoveanu
8. Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +5 ani
9. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – Fredrik Backman
10. Marea carte de colorat 4-5 ani
11. Colț alb – Jack London
12. Singur pe lume – Hector Malot
13. Mă pregătesc să fiu școlar – Caiet de scriere 2 – Semne grafice. Matematica și explorarea mediului – Buzenschi Lucica
14. Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +6 ani
15. Pinguinul care voia să afle mai multe – Jill Tomlinson
Top autori de carte pentru copii
1. Jill Tomlinson
2. Alec Blenche
3. Erin Hunter
4. Roald Dahl
5. Ioana Chicet-Macoveiciuc
6. Carl-Johan Forssen Ehrlin
7. Sven Nordqvist
Este interesant că avem doi autori români contemporani în top. Prin aventurile personajelor lor, cei mici învață și descoperă lucruri despre lume. Sunt cărți pe care le preferă copii, care nu au legătura neaparat cu bibliografia școlară, ci sunt o alegere de placere care invită copiii la descoperire și la drag de lectură de dragul lecturii – mai spune Laura Țeposu.
Cele mai vândute jocuri: clasice, de îndemânare și puzzle-uri
Starea de urgență a reunit familia în jurul unor jocuri clasice, precum Păcălici Scărpinici, Remi Clasic sau Nu te supăra. Jocurile de îndemânare au fost de asemenea foarte căutate, în timp ce puzzle-urile cele mai populare trimit cu gândul la vacanțe și călătorii.
„Jocurile alese de părinți se încadrează, cum era și normal, în două direcții: pe de-o parte jocuri care să le capteze atenția și să îi implice într-o activitate independentă de creație sau de gândire, cu efect spre limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, iar pe de altă parte, jocuri în care familia se implică activ –jocuri de societate sau boardgames, care asigură conectarea adult–copil” – completează Laura Țeposu.
1. Să țesem frumos
2. Păcălici Scărpinici
3. Să coasem frumos
4. Remi clasic
5. Puzzle 1000 Discover Europe: Pragser Wildsee. South Tyrol – Italy
6. Cuvinte încrucișate, Travel edition
7. Set de țesut
8. Puzzle 1000 Discover Europe: Casa Batllo. Barcelona. Spain
9. 4 Puzzle: Animale Domestice
10. Puzzle 500 Stefan Luchian. Crizanteme Galbene
11. Brosquito
12. Joc Nu te supăra original
13. Brainbox – Descoperă România
14. Brainbox – Orașele lumii
15. Colecție de jocuri clasice: 50 posibilități de joc