LibFest, ediția 2022 – târg de carte și experiențe culturale organizat de Libris – își deschide porțile joi, 18 august, în Brașov. Iubitorii de cultură sunt invitați la 4 zile de maraton cultural, cu dialoguri față în față, lansări de carte, concerte, spectacole de dans, ateliere, conferințe și mii de cărți de răsfoit.
După trei ediții de LibFest online, luna august aduce târgul de carte și experiențe culturale în format fizic, în Brașov. În cele 4 zile dedicate culturii, cele peste 100 de edituri reprezentate vor facilita întâlnirea cu zeci de autori români și internaționali, atât direct în cadrul evenimentelor organizare, ci și prin intermediul celor mai noi apariții editoriale. Evenimentele culturale au loc simultan, în Piața Sfatului și Piața George Enescu din Brașov, în perioada 18-21 august, începând cu ora 10.00.
Târgurile de carte sunt întotdeauna evenimente așteptate cu interes de cititori. Să-ți întâlnești autorii preferați, să descoperi noutăți literare, să intri în dialog cu scriitorii pe care i-ai citit – toate acestea devin parcă și mai importante anul acesta. După trei ani în care, dat fiind contextul pandemic, ne-am întâlnit cu cititorii doar în mediul online, suntem cu toții nerăbdători să ne revedem față în față, să aducem la un loc scriitori, cititori, muzicieni, artiști, iubitori de artă și cultură, a precizat Augusta Oniță -Bagoly, Director Evenimente LibFest.
La standul Libris, publicul va regăsi o selecție vastă de carte în limba engleză, precum și sute de titluri apreciate de cititorii din întreaga țară: bestseller-ele, cele mai căutate cărți pentru copii, cărțile cu cele mai bune recenzii și multe altele. De asemenea, pasionații de lectură vor putea descoperi obiecte ce aduc marile volume mai aproape de cititori. Căni, ghiozdane, agende ori tricouri inspirate din romane și benzi desenate vor cuceri vizitatorii și îi vor purta în lumile fantastice din Harry Potter, Dune și Star Wars ori în cele din numeroase și apreciate serii Manga.
Lansări de carte și reduceri până la 90%
Printre lansările de carte ce vor avea loc în cadrul LibFest se numără Dumnezeu nu e mort – Cristian Tudor Popescu, Scrieri 1, 2, 3- Teodor Baconschi, Privind înăuntru și Orbi – Petronela Rotar, Stai lângă mine – Gytha Lodge, Siria, țara care ne-a fost casă – Alia Malek, Holograma Rusia. Kremlinul între discurs și realitate – Mihaela Rusu, De la durere la vindecare și Întreabă-mă despre eternitate – Ana Maria Ducuță, Hai să vorbim despre vagin – dr. Jennifer Lincoln, Tegument – Radu Dinulescu, Loc de oftat – Laurențiu-Ciprian Tudor, Conversații cu trecutul – Aura Imbarus, Doamna noastră țară, doamna noastră administrație – Verginia Vedinaș, Ioan-Laurențiu Vedinaș.
Atât în Piața Sfatului, cât și în Piața George Enescu, cititorii sunt invitați să viziteze standurile celor mai cunoscute edituri din România. Editurile Humanitas, Polirom, Rao, Corint, Trei, Didactica Publishing House, Curtea Veche, Grup Editorial ART, Tritonic, Nemira, Creator și multele altele pun la dispoziția vizitatorilor Libfest peste 10.000 de titluri, cu reduceri de până la 90%. Printre oamenii de cultură care intră în dialog cu cititorii în cadrul acestei ediții, se numără Theodor Baconschi, Cristian Tudor Popescu, Petronela Rotar, Alia Malek, Andrei Marga, Jennifer Lincoln, Doru Preda, Maria Orban, Bogdan Coșa și mulți alții.
Experiențe culturale variate: carte, concerte, spectacole de dans și ateliere creative
Pe lângă lansări de carte, dialoguri cu cititorii și dezbateri pe teme de actualitate, agenda LibFest 2022 este completată cu evenimente pentru toți iubitorii de cultură, cum ar fi ateliere de creație, spectacole de dans și concerte susținute de artiști de referință.
Argatu’, Ada Milea, Alina Eremia, Mark Stam, Fără Zahăr, Mircea Baniciu, Bogdan Simion și Lăutarii de mătase ori Anatoly, Silvian Stâncel – sunt doar câteva dintre numele care vor acompania muzical vizitatorii LibFest în cele 4 zile de târg.
În ultima zi de târg, pe 21 august, începând cu ora 21.00, orchestra Filarmonicii Brașov susține un concert alături de formația Byron.
Continuând tradiția de peste 18 ani de organizare a târgurilor de carte în Brașov, la care se adaugă trei ediții online, fiecare cu și mai mulți vizitatori decât precedenta, am decis să mutăm experiențele culturale LibFest în două piețe din Brașov. Interacțiunea fizică ne permite să includem, pe lângă standurile editurilor, experiențe culturale variate -concerte, ateliere de lectură, pictură, dans, scriere creativă sau dezbateri. Suntem entuziasmați de acest prim târg offline de după perioada pandemiei, de aceea ne dorim să oferim o experiență culturală completă, un program cât mai complex și care să creeze ocazia petrecerii unui timp de calitate atât pentru copii, cât și pentru adulți, a mai precizat Augusta Oniță -Bagoly.
Câteva dintre experiențele pregătite special pentru vizitatorii LibFest în cele 4 zile de maraton cultural:
- În ce măsură fericirea este o abilitate antrenabilă?- Atelier cu Antoneta Galeș
- Ghid de supraviețuire mentală. De la criza globală la cea personală- Atelier de Dezvoltare Personală cu psiholog Mioara Țârulescu
- Trezirea inimii- Atelier de dezvoltare spirituală cu Gabriel Socaciu
- Pisicile Războinice- Atelier cu artista Ana Maria Gălățeanu
- Alimentația Emoțională- Atelier de Nutriție pentru adolescenți cu Coca Staicu
- Dezvoltare cognitivă și emoțională- Atelier de lucru cu psiholog clinician Nicoleta Galiș
- Lectura, rutina mea de Self-Care. Hrană pentru minte, exerciții de empatie și evadări fantastice. – Ioana Zenaida Rotariu, scriitor, poet și blogger Libris și Sever Gulea, medic psihiatru, blogger Libris.
- Atelier: Scrisul în jurnal pentru terapia sufletului – Alexandra Bădiță
- Atelierele Reading is cool
- Mesaj Caligrafic cu Anca Timiș – Personalizează cu un mesaj caligrafic deosebit cartea pe care dorești să o dăruiești cuiva drag.
- Concert și Lansarea albumului „Dacă inimile toate..” după texte de Matei Vișniec -Silvan Stâncel Trio
Nici cei mai mici iubitori de artă și cultură nu sunt uitați, Libris pregătind pentru copiii prezenți în Piața Sfatului și Piața George Enescu o serie de ateliere de pictură, sesiuni de citit, teatru, dansuri ori ateliere de storytelling.
Activitatea dedicată fanilor volumelor Pisicile Războinice, atelier de educație financiară pentru copii sau atelier de nutriție pentru adolescenți, sesiuni de citit sau de coperți desenate și inventate și teatru pentru copii sunt doar câteva dintre acțiunile pentru micii cititori, cărora LibFest le-a dedicat un spațiu de experiențe culturale diverse -Piața George Enescu.
Cultură și caritate: Salvați Copiii, Hospice și Crucea Roșie vin la LibFest cu activități de educație
Ediția de vară a LibFest are ca invitați speciali și trei organizații umanitare, care vor desfășura ateliere și acțiuni de educație pentru copii și nu numai, la standurile lor.
Astfel, în Piața George Enescu din Brașov, publicul este invitat la un Blind date with a book, în beneficiul Hospice Casa Speranței.
La rândul lor, Salvați Copiii și Crucea Roșie vor demara ateliere distractive pentru cei mici, precum și dezbateri și demonstrații de prim ajutor. Acestea vor avea loc la standurile caritabile ale organizațiilor ce se vor regăsi în Piața Sfatului.
Programul complet al LibFest, precum lansările de carte, conferințele, atelierele și dialogurile, dar și evenimentele dedicate iubitorilor de artă, alături de întreaga ofertă de carte, sunt disponibile pe site-ul www.libriscultural.ro. LibFest este un eveniment organizat prin Asociația Libris Cultural, cu sprijinul Libris.ro și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și Primăria Municipiului Brașov.