RADIO 21 organizează sâmbătă, 30 iulie 2011, cel mai mare eveniment dance din România, o adevărată manifestare a spiritului liber, în care zeci de mii de prieteni sunt aşteptaţi în caravana distracţiei, cu frizuri demente, stridente, haioase, şi mai ales, cu chef de viaţă!
Petrecerea începe la OLIMP, în caravana ce se adună la ora 16:00. Fanii sunt invitaţi să urce în cele trei camioane pe care vor mixa: MAHONY, DJ PROFF, RHADOW; LEE MORE (CRISTI STANCIU) & MATTEO, DJ KRUGER, CLAUDIO CRISTO; DJ POPOVICIU, DJ XANDER, DJ DARK. Başii ce vor acoperi zgomotele motoarelor din caravană (alături de camioanele oficiale sunt aşteptate, ca în fiecare an, zeci de maşini, biciclete, într-un convoi fistichiu şi vesel) se vor auzi prin staţiunile: Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, ajungând la LIBERTY PARADE ARENA, zona special amenajată pe plaja dintre Venus şi Saturn.
Startul celei mai mari nebunii dance de pe litoral se dă la ora 18:00, la LIBERTY PARADE ARENA.
„Dacă în 2010, la spectacolul de pe scena înaltă de 17 metri, cu 165 mp de ecrane luminoase, s-au înregistrat 250.000 de waţi putere pentru sunet, 300.000 de waţi de lumină, ediţia 2011 înseamnă UN MEGAWATT de culoare şi lumini – record estimat pentru scena de 18 metri şi 220 mp de ecrane luminoase”, a declarat Alexandru Baculea, producătorul general al evenimentului. Imaginile vorbesc de la sine: vizionaţi Making of-ul ediţiei din 2010 şi urmăriţi promo-ul LIBERTY PARADE 2011.
Arena Liberty Parade dispune anul acesta de o nouă amplasare, oferind un spaţiu de desfăşurare mai mare pentru fanii evenimentului. Scena va fi montată pe nisip, perpedincular pe plajă, având marea în partea dreaptă, în partea stângă fiind drumul de acces dintre staţiunile Venus şi Saturn. Accesul în arenă şi ieşirea din acest spaţiu se vor face DOAR pe la porţile marcate – potrivit indicaţiilor din locaţie!
Gazda evenimentului ce va dura 12 ore este VALI BĂRBULESCU.
LINE-UP: SHARAM, CHRISTIAN GREEN, NTFO, DJ ALLEN, VALI BĂRBULESCU, REQUEST 629 (LIVIU HODOR şi DJ ANDI), ADRIAN EFTIMIE, DJ OPTICK, VIKA JIGULINA, DJ RAOUL. Invitatul special al acestei ediţii este SHARAM.
ACCESUL la LIBERTY PARADE este GRATUIT, pe baza buletinului de identitate!
ESTE INTERZIS ACCESUL PERSOANELOR SUB 18 ANI!
Având în vedere amploarea evenimentului şi recordurile stabilite an de an, organizatorii sunt pregătiţi să întâmpine acum peste 70.000 de spectatori.
Până acum, peste 28.000 de fani şi-au confirmat deja pe FACEBOOK prezenţa la eveniment.
Pentru posesorii de smartphone-uri care au conturi pe Foursquare, LIBERTY PARADE 2011 reprezintă ocazia de a obţine împreună cu prietenii lor badge-ul SWARM! Tinerii sosiţi în faţa scenei la ora 20.00 fix sunt invitaţi, aşadar, să-şi confirme prezenţa la arena amenajată pe plaja dintre VENUS şi SATURN pe Foursquare, sâmbătă, 30 iulie 2011, dând check-in în locaţia oficială Liberty Parade Arena 2011.
Vor obţine badge-ul Swarm doar dacă s-au înregistrat alături de alţi 49 de utilizatori în acelaşi timp, aflaţi în aceeaşi zonă. Evident, au şansa să obţină badge de Super Swarm dacă se vor strânge cel puţin 249 de utilizatori care vor face acelaşi lucru.
LIBERTY PARADE este prezent pe:
Facebook: //www.facebook.com/libertyparade
YouTube: //www.youtube.com/libertyparadeoficial
TWITTER: //twitter.com/libertyparade
MIXCLOUD: //www.mixcloud.com/libertyparade/
EVENIMENTUL ESTE TRANSMIS LIVE DE MUSIC CHANNEL!
REGULI ÎN INCINTA ARENEI:
SECURITATE
Echipele speciale se vor ocupa de siguranţa participanţilor, pe parcursul întregului eveniment. Toate instrucţunile date de agenţii de pază şi de organizatori trebuie respectate întocmai.
CONTROL CORPORAL
ESTE INTERZIS accesul cu: obiecte contondente, droguri, obiecte din sticlă sau plastic, arme sau alte obiecte periculoase.
Echipa de securitate poate refuza accesul la eveniment oricărei persoane care are asupra sa unul dintre obiectele enumerate mai sus, indiferent dacă face parte din echipa de organizare sau din public.
NU TOLERĂM DROGURILE!
Liberty Parade este un eveniment muzical de calitate superioară, aşa că publicul se simte “high” pe muzica celor mai tari artişti şi DJ-i, orice alt „supliment” ilegal fiind interzis. Poliţia nu va face nici un fel de abateri de la regulile existente privind posesia şi consumul de droguri: persoanele ce au asupra lor orice fel de substanţe stupefiante vor fi reţinute imediat, potrivit legii, şi nu vor participa la eveniment, ci la anchetă.
PRIMUL AJUTOR
Echipa care se va ocupa de “Primul Ajutor” va fi prezentă pe tot parcursul evenimentului “Liberty Prade”. Personalul medical e disponibil pentru orice vizitator al festivalului care întâmpină orice probleme de sanatate. Harta amplasamentului medical va fi afişată vizibil la locaţia evenimentului.
LIBERTY PARADE este un eveniment organizat de RADIO 21.
Parteneri oficiali: Pepsi, Kent, Music Channel, Primăria Mangalia.
Mulţumiri speciale: DUMATRUCKS; FORCE 1.
BLOGGERI OFICIALI: PITICU (www.piticu.ro), Cosmin Zodilă (www.mrcosmin.ro)
Parteneri media: Music Channel, Ele.ro (www.ele.ro).