menite sa imbunatateasca aplicarea drepturilor lucratorilor
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliul de Miniștri al UE a unei noi directive care să asigure o aplicare mai bună la nivel național a dreptului cetățenilor UE de a lucra într-un alt stat membru. Noile norme, propuse de Comisie în aprilie 2013, au ca scop să elimine decalajul dintre drepturi și aplicarea lor în realitate și vor permite persoanelor care lucrează sau care își caută un loc de muncă în altă țară să-și poată exercita mai ușor drepturile în practică. Statele membre au acum la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.
László Andor, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, a declarat: „Apreciez în mod deosebit aprobarea de astăzi a directivei, care vine la mai puțin de un an de la prezentarea propunerii de către Comisie. Este o veste bună pentru toți cei care doresc să lucreze sau care lucrează deja într-un alt stat membru. Dorința de a lucra sau nu într-o altă țară a UE ține de alegerea personală a fiecărui om, însă aceste noi norme asigură o mai bună informare a tuturor cu privire la drepturile lucrătorilor mobili. Putem astfel contribui la facilitarea mobilității în cadrul pieței forței de muncă din UE.”
Directiva, propusă la 26 aprilie 2013 (IP/13/372), are ca scop să elimine din calea liberei circulații a lucrătorilor obstacolele existente, cum ar fi lipsa de informare a angajatorilor din sectorul public și din cel privat cu privire la normele UE și dificultățile cu care se confruntă cetățenii mobili atunci când solicită obținerea de informații și asistență în statul membru-gazdă. Pentru a elimina aceste obstacole și a preveni discriminarea, directiva va impune statelor membre să asigure:
-
unul sau mai multe organisme la nivel național care să acorde sprijin și asistență juridică lucrătorilor migranți din UE în ceea ce privește respectarea drepturilor acestora;
-
o protecție juridică eficace a drepturilor (inclusiv, de exemplu, protecție împotriva victimizării pentru lucrătorii migranți din UE care doresc să își exercite drepturile ); și
-
informații ușor accesibile, în mai multe limbi ale UE, cu privire la drepturile lucrătorilor migranți și ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din UE.
-
De aceste norme vor beneficia atât lucrătorii mobili, cât și angajatorii, care vor fi mai bine informați atunci când angajează persoane dintr-o altă țară a UE.
Independent de acest nou act legislativ, Comisia, în calitatea sa de gardian al tratatului, va continua, dacă este necesar, să desfășoare proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor membre a căror legislație națională nu este conformă cu obligațiile care le revin acestora în temeiul dreptului Uniunii.
Context
Dreptul cetățenilor UE de a lucra în alt stat membru este prevăzut la articolul 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și include dreptul de a nu fi discriminați din cauza naționalității lor atunci când vine vorba despre accesul la locurile de muncă, despre remunerare și despre alte condiții de lucru. Regulamentul (UE) nr 492/2011 descrie în detaliu drepturile derivate din libera circulație a lucrătorilor și definește domenii specifice în care discriminarea pe motiv de naționalitate este interzisă, în special în ceea ce privește:
-
accesul la locuri de muncă
-
condițiile de muncă
-
avantajele sociale și fiscale
-
accesul la formare profesională
-
afilierea la organizații sindicale
-
locuințele
-
accesul la educație pentru copii.
În prezent, 8 milioane de persoane, reprezentând 3,3% din piața forței de muncă din UE, locuiesc și muncesc într-un alt stat membru. Alte 1,2 milioane de persoane locuiesc într-o țară din UE, dar lucrează în alta. Adesea, însă, persoanele care lucrează sau care doresc să lucreze în altă țară nu sunt informate despre drepturile lor în statul membru-gazdă și pot întâmpina dificultăți în ceea ce privește accesul la un loc de muncă sau asigurarea faptului că dispun de aceleași condiții de lucru sau de aceleași avantaje sociale ca și lucrătorii naționali. În plus, de multe ori angajatorii (atât cei din sectorul public, cât și cei din sectorul privat) și autoritățile publice nu cunosc prea bine drepturile pe care le au lucrătorii mobili. Asistența acordată la nivel național lucrătorilor mobili din UE pentru a-i ajuta să își exercite drepturile diferă foarte mult de la o țară la alta.
Printre practicile discriminatorii cel mai des întâlnite se numără:
-
condiții de recrutare diferite
-
condiții de naționalitate pentru accesul la anumite posturi
-
condiții de lucru diferite în practică (precum remunerarea, perspectivele de carieră și gradul)
-
probleme legate de accesul la prestațiile sociale, care /fac obiectul unor condiții mai ușor de îndeplinit de către resortisanții statului respectiv decât de alți cetățeni ai UE (de exemplu, condițiile privind reședința)
-
faptul că experiența și calificările profesionale dobândite în alte state membre nu sunt luate în considerare sau sunt luate în considerare în mod diferit.
Libera circulație a lucrătorilor nu este doar un element esențial al pieței unice a UE, ci și un avantaj pentru toate țările UE. Mobilitatea poate contribui la soluționarea problemei șomajului ridicat din unele state membre și a lipsei de competențe sau de forță de muncă din alte state. De aceea, eforturile Comisiei vizează, de asemenea, creșterea eficienței rețelei paneuropene de căutare de locuri de muncă EURES, astfel încât mai multe de locuri de muncă vacante să fie disponibile pentru un număr mai mare de candidați din întreaga UE (IP/14/26 și MEMO/14/23).
Studiile în domeniu au demonstrat, în mod sistematic, faptul că forța de muncă mobilă aduce beneficii țărilor-gazdă. Lucrătorii mobili completează forța de muncă de la nivel național prin suplinirea deficiențelor, au mai multe șanse de a rămâne angajați și, întrucât majoritatea au vârste de muncă, fiind deci, în medie, mai tineri decât populația-gazdă, sunt mai puțin susceptibili de a beneficia de prestații sociale, fiind, în general, contribuabili neți la bugetul public. Prin faptul că trimit acasă o parte din veniturile lor, lucrătorii mobili contribuie, de asemenea, în mod semnificativ la cererea internă, la investițiile și la spiritul antreprenorial din țările lor de origine.
Pagini Utile
-
Libera circulație a lucrătorilor: Comisia îmbunătățește aplicarea drepturilor lucrătorilor – întrebări frecvente –
-
Rubrica de știri de pe pagina de internet a DG Ocuparea Forței de Muncă
-
Pagina de internet a comisarului László Andor
-
Urmăriți activitatea comisarului László Andor pe Twitter://twitter.com/LaszloAndorEU