Liana Stanciu – Georgescu a obţinut postul de realizator tv la TVR, în urma concursului din 30 martie 2010. Vedeta prezintă déja binecunoscutul Club TVR 3, iar emisiunea consacrată "Trenul vieţii", înregistrată la OSIM, va fi adusă de Liana telespectatorilor TVR 3.
"Vom merge, aşa cum am dorit iniţial, acasă la fiecare, vom călători cu Trenul vieţii în toate colţurile unde găsim subiecte interesante, vom lua în vagoane oameni obişnuiţi, cu care vom sta de vorbă despre ceea ce îi doare sau îi bucură cu adevărat!". Liana spune că a făcut alegerea potrivită în acest moment al carierei: "M-am despărţit întotdeauna în termeni amiabili şi vin aici, la TVR , pentru că simt că pot face lucruri concrete. M-am înscris la concurs la sugestia doamnei Mioara Negescu, îndemnată şi de doamna Mura Frînculescu, le voi mulţumi mereu pentru idee. Am încheiat o etapă din carieră, sper să facem treabă bună aici şi să ajungem în mijlocul a cât mai mulţi români. Televiziunea se poate realiza la modul profesionist şi are, realmente, puterea să educe, cred că am demonstrat şi voi mai demonstra".
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}