LG Electronics (LG), jucător major şi unul din liderii în materie de inovaţie tehnologică din domeniul electronicelor, a ales agenţia londoneză Bartle, Bogle, Hegarty (BBH) pentru dezvoltarea strategică şi creativă a comunicării globale de marketing. Lucrând în principal în cadrul birourilor din Londra şi New York, BBH va conduce şi va implementa strategia globală a brandului LG precum şi cea pentru majoritatea diviziilor de produs. “Vrem să avem un brand unitar puternic, chiar dacă business-ul nostru se dezvoltă pe mai multe divizii ce acoperă diferite categorii de produse. Credem că BBH va fi un partener de încredere pentru îndeplinirea obiectivului nostru. Ne-am bucurat să avem finalişti puternici în cadrul procesului de selectare. Prezentările agenţiilor concurente au fost toate remarcabile şi a fost destul de dificil să alegem un singur câştigător. Dar BBH s-a diferenţiat prin înţelegerea perfectă a publicului nostru şi a nevoilor de comunicare”, a afirmat dl. Sung-Hun Han, Preşedinte Global Marketing LG.
LG caută în prezent agenţii afiliate unor reţele internaţionale pentru a lucra împreună cu BBH la nivel de implementări locale. De asemenea, urmează a fi desemnată la nivel global o agenţie de media şi una de digital marketing Deciziile finale legate de alegerea acestor agenţii vor fi luate în săptămânile următoare.
Numirea la nivel global a acestor agenţii are ca obiectiv selectarea unor parteneri care să susţină cel mai bine scopul LG de a alinia la nivel global calitatea comunicării de marketing atât pentru toate diviziile cât şi pentru toate zonele geografice.
Pentru a susţine eforturile de branding şi marketing global, LG Electronics a numit recent pe Dermot Boden în calitate de Chief Marketing Officer. Boden a deţinut anterior funcţia de preşedinte al Pfizer Inc.’s pentru regiunea Asia de Nord-Est. “Sunt foarte mulţumit de alegerea agenţiei BBH. În fiecare zi descoperim noi direcţii în domeniul tehnologic. Scopul nostru este de a realiza o relaţie strânsă între partenerii noştri de afaceri şi consumatori cu serviciile şi produsele LG din categoriile premium. Aştept cu nerăbdare începerea colaborării cu BBH, noua agenţie partener, pentru a atinge acest scop”, a afirmat Boden.
BBH va începe în curând dezvoltarea strategiilor de brand pentru LG în întreaga lume. Primele campanii vor fi lansate în primăvara anului 2008.
{mosloadposition user10}