– Fest’Asia vine cu o nouă perspectivă cinematografică începând cu 19 iunie, timp de 10 zile, la cinema Scala din Bucureşti –
LG Electronics România este sponsor oficial al celei de-a patra ediţii a singurului festival de film asiatic din Europa Centrală şi de Est, Fest’Asia 2009, care se va desfăşura între 19 şi 28 iunie 2009, la Cinema Scala Bucureşti. Astfel, pe parcursul a 10 zile, pasionaţii – novici sau avizaţi – de filme sau de cultură asiatică vor putea viziona în premieră absolută pentru România peste 40 de filme provenind din ţări asiatice cu tradiţie în cinematografie, majoritatea având un palmares impresionant de premii la festivaluri prestigioase internaţionale.
„Parteneriatul din acest an cu Fest’Asia se înscrie în investiţiile noastre în marketingul cultural, iniţiate deja în cadrul altor proiecte desfăşurate atât la nivel global, cât şi local, având ca scop consolidarea şi susţinerea poziţionării LG ca brand premium. Prin acest parteneriat, ne reafirmăm preocuparea de a investi în cultură, nu numai prin dezvoltarea unor produse care se disting prin designul deosebit ce le apropie de artă, dar şi prin susţinerea manifestărilor de profil,” a afirmat dl. Roh Pan Ock, preşedinte al LG Electronics România.
La nivel local, LG Electronics a susţinut o serie de proiecte culturale pe parcursul ultimilor ani, precum turneul naţional de muzică clasică al Romanian Piano Trio, intitulat MusicON LG, alături de o serie de asocieri cu producţii cinematografice de tipul blockbuster (IronMan şi The Day the Earth Stood Still în 2008, Transformers, Răzbunarea celor învinşi în 2009) pentru care s-au derulat o serie de acţiuni de marketing. Mai mult, în acest an LG Electronics este pentru prima dată sponsorul tehnologic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2009.
Organizat de Asociaţia Culturală Estenest, Fest’Asia 2009 revine în această ediţie sub sloganul A Totally Different Experience for the Eye, cu patru secţiuni show-case: Panorama (lung metraje recente), Trilogia (cinematografie cult), Anim’Asia (filme asiatice de animaţie) şi Short’Asia (peste 20 de scurt metraje recente).
{mosloadposition user10}