LG Electronics, lider mondial în domeniul electronicelor şi al comunicaţiilor mobile, participă la a XVI-a ediţie a celui mai mare târg IT&C, CERF 2007, în perioada 9-13 mai 2007.
LG va etala in Complexul Expoziţional Romexpo noua gamă de televizoare cu plasmă şi televizoare LCD Full HD, seria de displayuri cu DVR încorporat (PC1RR, LC2RR) cele mai noi modele de monitoare LCD din seriile Fantasy, Ultra Slim, Glossy sau Diamond, primul player din lume care redă două formate (Blue-ray şi HD-DVD), telefoane de ultimă generaţie cu design inovator din seria Black Label, precum şi cea mai recentă inovaţie în materie de telefonie mobilă, terminalul Prada by LG, KE850.
În pavilionul 13 de la Romexpo, LG îşi expune noile produse, pentru al patrulea an consecutiv, pe o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi. Vor putea fi admirate ultimele tehnologii din gama de telefoane mobile, digital display şi digital media: 7 categorii de monitoare TV, 3 modele de plasma TV, 3 categorii LCD TV, 2 produse de stocare optică, seria LG Chocolate, noi modele middle şi high-end, precum şi noul terminal I-mode.
“Din experienţa ultimilor ani putem spune că românii apreciază tot mai mult produsele LG pentru inovaţia pe care o aduc în materie de design şi tehnologie. Prezenţa companiei noastre la ediţia din acest an a CERF va prilejui vizitatorilor o nouă experienţă cu brandul, aceştia putând admira noile game de produse. Participarea LG la CERF reprezintă o ocazie excelentă de interacţiune cu un brand inovator”, a declarat domnul Han Khyu, Preşedinte LG Electronics România.
{mosloadposition user10}