Leticia, artista care a participat la Selecţia Naţională Eurovision organizată de Revelion la TVR va participa la concursul internaţional de la Dusseldorf. Mama Leticiei a câştigat unul dintre cele cinci premii oferite de Henkel şi brandul Schwarzkopf la Selecţia Naţională şi a ales să îl cedeze fiicei ei. Aşa se face că, în 14 mai, Leticia se va afla în imensa arenă din Dusseldorf – nu pe scenă, ci ca spectator al finalei concursului Eurovision 2011 – unde speră să facă galerie băieţilor de la Hotel FM.
În noaptea dintre ani, pe parcursul a cinci ore, Televiziunea Română a transmis în direct un program special de Revelion cu Selecţia Naţională Eurovision 2011. Cu această ocazie, cinci telespectatori au câştigat câte un coş cu produse Schwarzkopf de îngrijire a părului, precum şi un pachet turistic la Dusseldorf (bilet de avion dus-întors, cazare la hotel de 4 stele) cu participare la finala Eurovision 2011 din 14 mai – oferite de Henkel şi brandul Schwarzkopf, sponsorul concursului internaţional.
Luni, 21 februarie 2011, câştigătorii premiilor oferite de Henkel şi brandul Schwarzkopf la Selecţia Naţională Eurovision organizată de TVR au intrat în posesia acestora. Cei cinci telespectatori norocoşi sunt: Elena Moisescu din localitatea Ostrov, judeţul Hunedoara, Cristian Hossu şi Cotruţ Mădălina din Bucureşti, Alina Mihaela Avătămăniţei din Iaşi şi Mariana Paţilea din Brăila. Din motive obiective, numai patru câştigători au putut fi prezenţi la ceremonia TVR la care Gianina Corondan a fost gazdă şi a înmânat premiile (vezi foto).