Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

LEROY MERLIN susține proiectul GRIVIȚA 53 și FESTIVALUL OUĂLOR DE PAȘTE 

FESTIVALUL OUĂLOR DE PAȘTE Leroy Merlin

FESTIVALUL OUĂLOR DE PAȘTE este un eveniment caritabil dedicat proiectului „GRIVIȚA 53 – PRIMUL TEATRU CONSTRUIT ÎMPREUNĂ”, un proiect inițiat de celebra scriitoare și regizoare Chris Simion – Mercurian. Licitația va avea loc pe 17 aprilie, de la ora 19:00, la Fratelii, iar LEROY MERLIN România este partenerul principal al evenimentului.

Această inițiativă culturală își propune să susțină construcția unui teatru din bani privați. Ultima inițiativă de acest fel din România s-a materializat în urmă cu peste 70 de ani, ca urmare a implicării regretatului regizor Liviu Ciulei.

Suma necesară realizării construcției teatrului este de 1,5 milioane de euro, iar campania de strângere de fonduri debutează cu implicarea a 16 personalități din sport, muzică, teatru și alte industrii creative, care vor picta câte un ou cu înălțimea de 2m., diametru de 1.65m., construit din poliester armat și fibră de sticlă. Fondurile strânse din vânzări vor fi donate pentru începerea construcției teatrului Grivița 53. Valoarea fiecărei lucrări este de 5.000 euro.

FESTIVALUL OUĂLOR DE PAȘTE  Leroy Merlin

Producția ouălor și detaliile logistice au fost susținute integral de către LEROY MERLIN România.

„LEROY MERLIN susține acțiuni de prezervare a patrimoniului arhitectural și cultural românesc, iar proiectul „Grivița 53” se încadrează perfect în acest tip de demers. Ne bucurăm să ne alăturăm artiștilor implicați în eveniment și să participăm la construirea primului teatru privat din România, după mai bine de 70 de ani. „FESTIVALUL OUĂLOR DE PAȘTE” este un prilej de bucurie pentru toți românii iubitori de cultură și tradiții și vom fi fericiți să admirăm împreună frumoasele ouă decorate de ce mai mari artiști ai momentului.” – a declarat Frederic Lamy – CEO LEROY MERLIN România

Cristian Mungiu, Mihai Dobrovolschi, Iuliana Vâlsan, Mirela Trăistaru vor picta ouăle în magazinul LEROY MERLIN Sun Plaza; Alexandru Tomescu, Alexandru Găvan, Mihaela Gioană și Valeria Răcilă, în magazinul LEROY MERLIN Colosseum.

Ivan Patzaichin, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Horațiu Mălăele, Vasile Murivale, Mihai Popescu, Gheorghe Fikl, Dan Perjovschi vor lucra în atelierele personale.

Festivalul Ouălor de Paște este creat și organizat de Fundația Calea Griviței, suținut de LEROY MERLIN & Radio Guerrilla.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.